Înălțarea Domnului și cinstirea eroilor în Protopopiatul Călimănești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, în ziua Înălțării Domnului în parohiile din Protopopiatul Călimănești au fost comemorați cu adâncă pioșenie eroii neamului.
După oficierea Sfintei Liturghii de Înălțarea Domnului Iisus Hristos, în parohiile Dăești 1, Fedeleșoiu, Muereasca de Jos, Muereasa de Sus și Rădăcinești, preoții împreună cu elevii și cadrele didactice, precum și cu autoritățile locale au pomenit eroii neamului românesc prin rugăciune, vers și cântec. Fiecare dintre aceste momente de introspecție a trecutului mai mult sau mai puțin îndepărtat al poporului român au avut loc în fața Monumentului Eroilor din fiecare parohie amintită.
Astfel Înalțarea Domnului a devenit și înalțarea la cer a rugăciunilor noastre pentru jerfa înaintașilor și recunoștința pe care le-o purtăm pentru credința lor dusă pâna la sacrificiul suprem.