Eşti aici

Icoana Maicii Domnului Kazanskaia cinstită de pompierii vâlceni la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob

8 Iulie 2021 / Viața Eparhiei

Pompierii vâlceni  și-au cinstit ocrotitoarea, Icoana Maicii Domnului Kazanskaia, ce a fost prăznuită în chip deosebit joi, 8 iulie, la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob. 

Cu acest prilej, părintele Siluan Ionașcu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a săvârșit slujba de Te Deum, la finalul căreia a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin care i-a încredințat pe reprezentanții ISu că „atât în timpul vieții pământești, cât mai ales după adormirea sa, Maica Domnului a fost nădejdea împlinirii rugăciunilor celor aflați în necazuri și în primejdii, iar ocrotirea ei a fost simțită pretutindeni ca o nețărmurită dragoste față de oameni. Este numită „acoperitoare, apărătoare, mijlocitoare, ajutătoare a creștinilor”. 

Ca cei care apărați viața, să nu pregetați în a-i cere ajutorul însă, mai mult decât atât, să arătați recunoștință față de bogăția darurilor pe care Milostivul Dumnezeu vi le împărtășește pentru rugăciunile și mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Să nu pregetăm în a mărturisi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pentru că doar astfel ne vom înveșmânta sufletul în frumusețea rugăciunii de mulțumire, cea plină de mireasmă duhovnicească.

O rugăm pe Maica Domnului să vă ocrotească în toate zilele și să vă înțelepțească gândul cel bun în misiunile pe care cu dragoste față de semeni și cu multă jertfelnicie le împliniți!”

 

La solicitarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Ge­neral Magheru” al județului Vâlcea, în anul 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a așezat o copie a Icoanei Maicii Domnului Kazanskaia, care a devenit ocrotitoarea acestei instituții și a tuturor celor care își desfășoară activitatea în cadrul ISU Vâlcea.

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul, nu­mită Kazanskaia sau din Kazan, este unică prin faptul că în ea este zugrăvită o singură mână – dreapta Pruncului Hristos, care binecuvântează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile, ci se află sub veșminte. Icoana Maicii Domnului de la Kazan este cea mai cinstită icoană făcă­toare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei. Numele icoanei Maicii Domnului Kazanskaia provine de la localitatea Kazan din Rusia, unde a fost găsită.

În 1579, orașul Kazan, vechea capitală a hanatului tătarilor, a suferit un mare incendiu. În același an, Maica Domnului se arătase unei copile de 9 ani, pe nume Matrona, poruncindu-i să-i scoată la lumină chipul frumos zugrăvit de sub ruinele uneia din­tre casele arse. Visul s-a re­petat până când copila a înțeles că icoana trebuie scoasă din acea casă arsă. Luată din acel loc, icoa­na Maicii Domnului din Kazan este purtată în procesiune în Biserica „Sfântul Nicolae”, iar apoi în Cate­drala „Buna Vestire”, loc în care mulți credincioși aler­gând au primit tămăduire sufle­tească și trupească.

Aceste minunate fapte l-au determinat pe Ivan cel Groaznic să zidească pe locul găsirii icoa­nei o mănăstire de maici, unde a așezat icoana. La rândul său, țarul Feodor Ivanovici a înălțat și el o mare biserică din piatră, cu hramul Uspeniei (Adormirii Maicii Domnului), iar de la 8 iulie 1594 icoana Maicii Domnului Kazanskaia a fost pusă spre cinstire în această catedrală.

Alte articole despre: