Eşti aici

Chiriarhul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală

20 August 2017 / Viața Eparhiei

Duminică, 20 august, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Părinții Bisericii au rânduit în Duminica a XI-a după Rusalii să fie citită în cadrul Sfintei Liturghii Pilda datornicului nemilostiv: „Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui, pe copii şi toate câte avea, ca să se plătească datoria. Atunci acel slujitor, îndrăznind, a îngenunchiat şi se închina lui, zicând: doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, când a ieşit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul dintre tovarăşii săi, care îi era dator o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât şi-i zicea: plăteşte-mi ce-mi eşti dator. Atunci tovarăşul acela, căzând în genunchi la picioarele lui, îl ruga, zicând: mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. El însă n-a vrut, ci, ducându-l, l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria. Atunci tovarăşii lui, văzând cele ce s-au petrecut, s-au întristat foarte şi, venind, au spus domnului lor toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, domnul său i-a zis: slujitor viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, pentru că m-ai rugat; oare, nu se cădea să ai milă de tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cel ceresc cu voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă, greşelile lui” (Matei XVIII, 23-35).

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

 

Alte articole despre: