Cercul pastoral-misionar Călimăneşti s-a întrunit la Parohia Rădăcineşti
Joi, 29 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc o nou întâlnire a preoţilor din Cercul preoţesc Călimăneşti.
Întâlnirea a avut loc la Parohia Radacinești din satul cu acelaşi nume, organizator fiind pr. paroh George Cernea.
La început a fost săvârşită Sfânta Liturghie, în sobor, la care au luat parte şi numeroşi credincioşi. Apoi pr. Emanoil Netu, preotul coordonator al acestui cerc pastoral, a deschis lucrările printr-o scurtă alocuţiune. Preotul George Cernea a susţinut conferinţă cu tema „Preotul în relaţia cu credincioşii şi cu ceilalţi credincioşi”, o lucrare bine întocmită şi frumos prezentată. S-au făcut comentarii, au fost discuţii şi s-au făcut schimburi de experientă, toate într-o frumoasă atmosferă colegială.