Eşti aici

Cultural

  • Un an de la înveșnicirea Părintelui Neonil, starețul de la Frăsinei

     

    Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei, cuviosul dintre cei de odinioară

    Chipul charismatic al părintelui Neonil, vrednicul stareț al Sfintei Mănăstiri Frăsinei, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, din Arhiepiscopia Râmnicului, strălucește în pleiada marilor stareți ai acestei mănăstiri: Policarp Nisipeanu, Silvestru Ieroschimonahul, Porfirie Bucurescu, Simion Combei și David Glăvan, vădindu-se pe sine, prin toate faptele sale, ca fiind în același duh cu marii stareți din vechime ai Ortodoxiei.

    13 Martie 2017
  • Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania

    Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu Fundația Culturală „Sfântul Antim Ivireanul” și Forumul Cultural al Râmnicului a organizat ediția a VII-a a „Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania”.

    12 Martie 2017
  • Peter Hurley: „Țara asta are ceva special!”

    Luni, 6 martie 2017, sala „Iosif Episcopul” a Centrului Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, a găzduit conferința „Șapte ani în căutarea focului viu”, susținută de irlandezul Peter Hurley.

    6 Martie 2017
  • Sfântul Antim Ivireanul – Cultura și spiritualitatea europeană și caucaziană de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea

    Arhiepiscopia Râmnicului, prin Centrul de studii Brâncovenești de la Mănăstirea Hurezi, a organizat în zilele de 17 și 18 septembrie 2016, la Mănăstirea Cozia, un simpozion internațional, în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Națională de Știință a Georgiei, Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creștină și islamică) - afiliat Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Universitatea din Silesia - Katowice (Polonia) etc.

    2 Martie 2017
  • A apărut ultimul număr al revistei „Martyria”

    Martyria. Revistă de teologie și spiritualitate ortodoxă, periodic științific al Arhiepiscopiei Râmnicului, apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, propune cititorilor, în cel de-al doilea număr, o serie de studii de teologie și cultură care dau mărturie despre modul în care activitatea culturală, pastorală și ctitoricească a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul a rodit în spiritualitatea și cultura română căreia, pe anumite paliere, i-a devenit reper, acestora alăturându-li-se articole de literatură, piese de teatru și poezii, traduceri inedite din scrierile Părinților, mărturii contemporane privitoare la modul de asumare a vieții creștine în societate. 

    2 Martie 2017
  • Pastorala Sfântului Sinod în Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2017

    PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

    Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

    1 Martie 2017
  • Duhovnicii, făcându-se mijlocitori între Dumnezeu şi între oameni, împacă pe oameni cu Dumnezeu

    Aceștia cu adevărat pe rând unul după altul au luat de la Sfinţii şi purtătorii de Duh Apostoli puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor după hotărârea Domnului: „Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinuteˮ (Ioan 20, 23).

    27 Februarie 2017
  • Izgonirea lui Adam din Rai

    „Biserica a închinat Duminică de azi, din ajunul acestui Post, în amintirea izgonirii lui Adam din Rai. Aceasta ne dă cheia întregului înțeles al Postului pe care îl începem. 

    25 Februarie 2017
  • Patriarhul Justinian Marina comemorat în locurile natale

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, marţi 21 februarie 2017,a avut loc manifestarea „Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale”, în comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea.

    22 Februarie 2017
  • Evanghelia zilei

    Matei XXV, 31-46

    Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale.

    19 Februarie 2017
  • Comemorarea poetului Dragoș Vrânceanu

    Marţi, 14 februarie 2017, în sala de festivităţi a Primăriei oraşului Băbeni, s-a desfăşurat manifestarea ,,In memoriam Dragoş Vrânceanu”- 110 ani de la naşterea mentorului vieţii literare vâlcene a anilor 1970.

    16 Februarie 2017
  • Cronică Literară: Literatura medievală în perspectivă stilistică de Nicolae Manolescu

    Eugen Negrici, Antim Ivireanul. Logos şi personalitate, ediţia III-a, Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu un cuvânt înainte al ÎPS Varsanufie, 2016, 228 pag.

    Eugen Negrici, Naraţiunea în operele lui Grigore Ureche şi Miron Costin, Editura Paralela 45, 2016, 238 pag.

    23 Ianuarie 2017

Pagini