500 ani de la sfinţirea Catedralei din Argeş. Înaltpreasfințitul Varsanufie a participat la eveniment
Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la sfințirea Catedralei din Curtea de Argeș.
În ziua de sărbătorire a Sfântului Neagoe Basarab, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada din fața Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților centrale și locale.
Din soborul slujitor au făcut parte:
- Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei;
- Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului;
- Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului;
- Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericirea Sa a explicat în cuvântul de învățătură faptul că Sfântul Neagoe Basarab reprezintă un exemplu pentru fiecare creștin. Acesta a știut să sprijine lupta pentru păstrarea identității naționale și ortodoxe prin cultură.
Patriarhul României și-a început cuvântul prin a evidenția faptul că Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a avut parte de o educație aleasă. Aceasta i-a permis să se raporteze corect la situația politică și culturală a vremii în care el trăia.
Sfântul Neagoe a fost un om al păcii, dar totodată și un apărător al neamului său. A știut să aibă relații de prietenie cu toate statele vecine, astfel a evitat jertfele omenești. Un alt exemplu de domnitor care a fost un promotor al păcii a fost Constantin Brâncoveanu care a domnit 25 de ani și nu a purtat niciun război.
Purtarea de grijă a domnitorului valah pentru Biserica Ortodoxă a fost exprimată în toate locurile în care creștinii au avut nevoie de ajutor. Sfântul Neagoe a ajutat Patriarhiile Ierusalimului și Constantinopolului. De asemenea, sfântul a fost alături de monahii din Muntele Athos. Mai multe mănăstiri au primit ajutor material pentru a fi recondiționate.
Cea mai importantă ctitorie a Sfântului Neagoe Basarab a fost actuala Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Lăcașul de cult monahal reprezintă o sinteză a stilului bizantin, a concluzionat Preafericirea Sa.
După oficierea Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a rostit cuvântul intitulat O făclie de Înviere peste veacuri – Catedrala de la Curtea de Argeş. În cadrul acestuia, Patriarhul a spus faptul că monumentala Catedrală din Curtea de Argeș a dovedit în istorie că are vocația împletirii timpului cu veșnicia, a artei cu spiritualitatea, a etosului național cu deschiderea spre universal.
În continuare, Sergiu Nistor, consilier prezidențial, a prezentat mesajul domnului Klaus Werner Iohannis. După acest moment, Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte, a prezentat mesajul din partea guvernului României.
Sursa: Basilica.ro