Pachete cu alimente, dulciuri și îmbrăcăminte au fost oferite mai multor familii din Vâlcea
Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului în colaborare cu Biroul de Asistență socială al Protoieriei Râmnicu - Vâlcea, Asociația Sfântul Valentin și Asociația Județeană pentru Tineret Vâlcea, au organizat o acțiune de întrajutorare a mai multor familii aflate în dificultate din județul Vâlcea. Astfel, au fost distribuite pachete cu alimente neperisabile și dulciuri, precum și obiecte vestimentare, încălțăminte și jucării. De remarcat, este și buna colaborare dintre Biserică și tineri, care vin și practică activități în folosul comunității.
„Atenția acordată persoanelor aflate în situații vulnerabile este un gest firesc, o faptă care se naște din purtarea de grijă față de aproapele nostru. Prin derularea acestei acțiuni ne-am propus să aducem un strop de bucurie acestor persoane care în ciuda greutăților prin care trec, ne-au primit cu zâmbetul pe chip. Lumina din ochii lor ne-a încredințat că ne aflăm pe drumul cel bun”, a precizat Viorica-Adriana Iancu, Consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.