Eşti aici

Hrană caldă, alimente de bază, materiale sanitare, sprijin pentru persoanele vulnerabile în perioada pandemiei

3 Aprilie / Social

De la instaurarea stării de urgență, persoanele vulnerabile din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului au primit hrană caldă, alimente de bază, materiale sanitare,  sprijin pentru plata unor facturi sau cumpărarea medicamentelor.

Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin implicarea Sectorului Social, protoieriilor și parohiilor, 894 persoane au primit sprijin material în valoare de 24687 lei.

Eparhia continuă activitatea socială desfășurată prin cele 42 structuri instituționale. Prin programele sociale ale celor patru protoierii, 100 persoane primesc zilnic masa de prânz. De asemenea, în cadrul proiectului „Masa pe roți”, 80 persoane vârstnice beneficiază zilnic de masă caldă, dar și de îngrijire igienico-sanitară periodică.

Sprijinul va continua în perioada următoare, prin suport duhovnicesc și prin ajutor concret, în cadrul grupurilor de acțiune constituite la nivelul fiecărei parohii fiind identificate mijloace pentru ajutorarea acestor persoane.

Alte articole despre: