Eşti aici

Eveniment special în familia Asociației „Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe”

5 Iulie 2020 / Social

Membrele Asociației „Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului” au organizat la finalul săptămânii trecute o nouă activitate social-filantropică, și anume au sprijinit încreștinarea unui copil, a cărui mamă este beneficiara unui centru maternal. 

Acțiunile social-filantropice, pe care membrele asociației „Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului” le-au desfășurat de-a lungul anilor, le-au apropiat de persoanele defavorizate și de beneficiarii de la centrele sociale din cuprinsul județului. Astfel, cu fiecare întâlnire, doamnele de la această asociație au cunoscut mai bine suferințele prin care trec, dar și bucuriile lor. Un astfel de prilej s-a petrecut sâmbătă, 4 iulie.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Antim din Râmnicu-Vâlcea, membrele Ligii au participat la oficierea Tainei Sfântului Botez pentru pruncul Alexandru-Dumitru, a cărui mamă este beneficiara Centrului Maternal care aparţine de D.G.A.S.P.C. Vâlcea. La iniţiativa doamnei Zenovia Zamfir, membră a asociaţiei și naşă a micuţului, cu sprijinul părintelui stareţ Sava Pleșa şi al părintelui Gabriel Neagoe, precum şi al doamnelor participante, evenimentul a fost o sărbătoare de neuitat pentru cei prezenţi. După slujbă, participanţii au luat parte la o agapă creştină oferită de organizatoare în cinstea micuţului încreştinat. Botezul pruncului Alexandru-Dumitru este o reală dovadă de iubire pe care membrele asociaţiei o manifestă pentru persoanele aflate în dificultate, prin susţinerea dreptului la viaţă al copilului, dar şi al mamei, care se aflase în criză de sarcină”, a precizat doamna Delia Zamfirescu, președinta asociației „Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului”.

Alte articole despre: