Eşti aici

Daruri şi colinde pentru bătrânii de la Căminul din Bălceşti

12 Decembrie 2016 / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, sâmbătă, 10 decembrie 2016, reprezentantele Ligii Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, alături de alte grupuri şi asociaţii din Vâlcea , Oradea, Craiova au reuşit să aducă o rază de speranţă pe chipurile bătrânilor de la Bălceşti iar colindele interpretate de tinerii liceeni din Vâlcea le-au smuls lacrimi de bucurie.

Un dar mic, pentru o bucurie mare, a fost îndemnul sub care s-a derulat campania de strângere de donaţii constând în alimente şi daruri pentru bătrânii din Căminul de la Bălceşti. Drama lor a înduioşat o ţară întreagă. În spatele ochilor ce te privesc cu disperare sunt poveşti de viaţă triste.

„Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”, învață Sfântul Ioan Gură de Aur.

La final, domnul Gabriel Popescu, directorul Căminului de bătrâni Bălceşti a mulţumit pentru clipele frumoase şi darurile oferite de Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului.

 

Alte articole despre: