Eşti aici

Daruri pentru beneficiarele Centrului Maternal Troianu

4 Martie 2020 / Social

Cu prilejul zilei de 1 martie, Sectorul Social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat marți, 3 martie, o acțiune caritabilă la Centrul Maternal Troianu din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Desfășurarea acestei acțiuni social-filantropice s-a dorit să fie un semn de dragoste, de speranță pentru mamele cu copii aflate în situații de risc social, dar și de întărire în credință, la începutul „călătoriei” duhovnicești spre Sfintele Paști. De aceea, la acțiunea socială, alături de doamna Viorica Adriana Iancu, consilier social, a fost și părintele protoiereu Silviu Cârstea-Ancuța, Protoieria Râmnicu-Vâlcea.

„În cadrul acestei acțiuni au fost oferite cu multă bucurie flori și mărțișoare de către Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, în mod special, femeilor însărcinate și mamelor cu copii mici, beneficiare ale Centrului Maternal Troianu. Aceste persoane sunt victime ale violenței în familie, de aceea am dorit să le oferim acestor mame aflate în situații sociale dificile câte un mic dar, în semn de dragoste și sprijin. De asemenea, au fost oferite simboluri ale primăverii și personalului acestei instituții, în semn de prețuire pentru activitatea pe care o desfășoară”, a precizat doamna Viorica Adriana Iancu, consilier social eparhial.

Pe lângă aceste simboluri ale primăverii, au mai fost dăruite produse din gama de produse Bebivita și Hipp.

Alte articole despre: