Activități social-educative ale Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 10 ianuarie 2017 au început activitățile social – culturale în cadrul proiectului „Iubirea de aproapele meu” la Centrul de Plasament nr. 3 Nord.
Cititul oferă copilului șansa de a-şi antrena imaginația și de a deveni o persoană mai bogată intelectual și spiritual. În cadrul acțiunii „Povestim și colorăm gânduri, dorințe”, reprezentantele Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe Vâlcea le-au citit poveşti, mărturisindu-le că orice ne înconjoară poate deveni „obiectul” unei poveşti sau povestiri. Că importantă este starea pe care o dăruieşti. Că prin cuvânt se poate aduce bucurie şi pace în sufletele celor care te ascultă. Că dincolo de timp, starea aceea trăieşte în inimile celor care ascultă poveşti, povestiri, că te păstrează copil, indiferent de vârsta pe care o ai. E vorba de starea de copil care prinde în sensurile ei lumina, candoarea, încrederea şi dorul de viaţă. Copiii au primit în dar de la Mănăstirea Ostrov ciorapi tricotaţi, cărți de colorat, culori și caiete de la organizatoare. Cu inocenţa, sinceritatea şi candoarea vârstei au mulţumit printr-un mic spectacol de muzică, poezie şi rugăciune. Ochii plini de steluţe au depus mărturie că întâlnirea a adus valoare vieţii lor.
De buna desfăşurare a evenimentului s-a ocupat Liga Femeilor Creştin Ortodoxe Vâlcea, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea.