Eşti aici

Acțiune socială la Parohia Sfântul Apostol Andrei

22 Decembrie 2019 / Social

Părintele Laurențiu Daniel Barbu de la Parohia Sfântul Apostol Andrei din municipiul Râmnicu-Vâlcea a oferit daruri unei familii numeroase, dar cu posibilități financiare precare.

„Apropierea praznicului Nașterii Domnului este prilej de mare bucurie pentru toți oamenii, mai ales pentru faptul că această sărbătoare este una a chemării la comuniune, pe care Dumnezeu o adresează întregii omeniri. Un chip văzut al acestei iubiri la care suntem chemați este și manifestarea ei față de oamenii aflați în diferite suferințe și nevoi. De aceea, împreună cu enoriași, am vizitat o familie numeroasă și frumoasă, căreia i-am oferit mai multe daruri, pentru a o face părtașă la această bucurie a Nașterii Domnului și a nu se simți părăsită în aceste zile de sărbătorire a familiei”, a spus părintele paroh Laurențiu Daniel Barbu.  

Alte articole despre: