Eşti aici

90 de persoane din familii defavorizate au primit pachete cu alimente, produse igienico-sanitare și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte

25 Februarie 2021 / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat o amplă acțiune social – filantropică, în data de 24 februarie, în satele Crețeni, Mrenești, Izvoru și Streminoasa din județul Vâlcea.

Astfel, 90 de persoane din familii  defavorizate au primit pachete cu alimente, produse igienico-sanitare, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării și dulciuri.

Activitatea socială a fost susținută de reprezentanți din cadrul Centrului eparhial și de la Parohia Adormirea Maicii Domnului - Trăistari din Protoieria Râmnicu Vâlcea.

„Ne bucurăm foarte mult pentru faptul că am putut aduce puțină mângâiere în sufletul acestor familii, greu încercate. Atunci când faci bine, primești bucurii care nu pot fi descrise în cuvinte, motiv pentru care parohia noastră, prin preoții, voluntarii și oamenii cu suflet mare, va continua să fie alături de cei aflați în dificultate.  Ne-am bucurat de sprijinul părintelui Marcel Oprișan de la Parohia Bârsana, Maramureș, cât și din partea Parohiei ortodoxe române Salzburg, din partea SC. Annabella și SC. Boromir, a  preoților Bogdan Brădeanu și Bogdan Nistor, precum și a domnului epitrop Marius Neagu”, a precizat părintele paroh Petre Vețeleanu de la Parohia Trăistari.

Alte articole despre: