200 de pachete acordate de Arhiepiscopia Râmnicului la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopia Râmnicului a oferit 200 de pachete cu hrană mai multor vârstnici, familiilor cu mulți copii ori celor care au solicitat sprijinul în această perioadă.
„Filantropia şi asistenţa socială sunt imperative misionare ale Bisericii și, de aceea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, dorim să oferim sprijin acelora care se află situații dificile. Filantropia o rodire sau o iradiere a Sfintei Liturghii în viaţa socială, în lume, după cum ne îndeamnă Mântuitorul Hristos zicând: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamăreascã pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei V,16).
În perioada Postului Nașterii Domnului se desfășoară mai multe campanii de sprijinire a bătrânilor, bolnavilor ori a celor care întâmpină dificultăți de ordin economic, pentru ca bucuria Sărbătorii Nașterii Domnului să fie trăită și prin prisma comuniunii frățești”, a spus doamna Viorica Adriana Iancu, consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului, la întâlnirea cu voluntarii care au sprijinit derularea activității sociale.