Sfântul Dimitrie

  • Activități catehetice în Parohia Zmeurăt

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, Biroul de Cateheză al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, la sărbătoarea ocrotitorului spiritual al Parohiei Zmeurăt ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, au fost desfășurate o serie de activități catehetice.

    28 Octombrie 2016
  • Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie în Cetatea Băniei

    Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost prăznuit miercuri, 26 octombrie, în Cetatea Băniei. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită la Altarul Catedralei Mitropolitane, care şi-a sărbătorit astfel ocrotitorul duhovnicesc.

    27 Octombrie 2016
  • Biserici închinate Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

    Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, prăznuit în Biserica Ortodoxă Română pe 26 octombrie, a fost un tânăr soldat roman creștin care a fost arestat, întemnițat și martirizat, în timpul unei vizite a împăratului Galeriu la Tesalonic, în primul deceniu al secolului al IV-lea.

    25 Octombrie 2016
  • Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir

    Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

    Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

    23 Iunie 2015