Eşti aici

Întâlnire catehetică la Parohia Târg Horezu

12 Aprilie / Social

Vineri, 12 aprilie, la Centrul de zi „Dreptul Simeon” din cadrul Parohiei Târg Horezu, a avut loc o activitate catehetică, cu scopul de conștientizare a importanței Tainei Sfântului Maslu în viața credincioșilor, precum și necesitatea săvârșirii ei de către preoți.

 

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, părintele paroh Constantin-Dorel Vulpe, a susținut în fața celor prezenți cateheza „Împărtășirea harului Sfântului Duh prin ungerea cu untdelemn sfințit”, unde a precizat că „Taina Sfântului Maslu a fost un mijloc prin care Mântuitorul Și-a asociat din bună vreme pe Apostoli la o acțiune de ajutorare și slujire a celor suferinzi și bolnavi. Urmând îndemnul Sfintei Scripturi «De este cineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica pe el Domnul, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui» (Iacov V, 14-15), știind că la originea multor boli se află păcatul și nici un om nu este lipsit de păcat, Biserica practică Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi în vederea vindecării de bolile sufletești și trupești, precum și iertarea de păcate prin ungerea cu untdelemn sfințit”.

Alte articole despre: