Înaltpreasfințitul Varsanufie: omul plin de patimi locuiește în mormântul egoismului său

Părintele Arhiepiscop a fost întâmpinat de oficialitățile locale, preoții din comunitate și de mulțime de credincioși și pelerini care au participat la sărbătoarea bisericii.

După slujba de sfințire, Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, în locașul de cult.

În cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor, Chiriarhul Râmnicului a precizat că „Sfânta Evanghelie relatează despre cei doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor, care, văzându-L pe Iisus apropiindu-Se de ei, au strigat: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 29), iar la sfârşitul acestei pericope am auzit: „Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor” (Matei 8, 34).

Priveliștea pe care ne-o oferă pericopa evanghelică pare să fie neplăcută chiar să înfricoșeze pe omul contemporan, însă, dacă am avea deschiși ochii noștri duhovnicești,  am vedea că aceasta este o descriere a omului contemporan robit de patimi. Omul împătimit se izolează de ceilalți, se închide în el însuși precum îi vedem pe demonizații din Gadara ca locuind în morminte; omul plin de patimi locuiește în mormântul egoismului său. El se gândește doar la propria persoană, la cum să își înmulțească plăcerile sale fără a se gândi la aproapele său.

Strigătul acesta, al celor doi demonizați: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse?” este strigătul omului copleșit de patimi și păcate, este strigătul omului care s-a învățat atât de mult cu confortul și comoditatea lumii acesteia încât simte că nu mai are nevoie de nimeni și de nimic, nici măcar de Dumnezeu. Își este lui însuși atotsuficient, iar lumea aceasta îi este lui suficientă, satisfăcându-i plăcerile pe care le caută. Intervenția lui Dumnezeu în viața lui o simte ca o deranjare a comodității, ca o tulburare a confortului și a plăcerilor pe care le caută și de aici se naște și strigătul lui: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse?”, de ce ai venit să ne tulburi starea care ne era nouă îndestulă? […].

Astfel, simțind prezența lui Dumnezeu ca o tulburare a comodității cotidiene  e firească rugămintea din ultimul verset al pericopei din Evanghelia care s-a citit astăzi, și anume de a-I cere lui Dumnezeu să treacă din hotarele noastre. Prezența lui Dumnezeu îi deranja pe cei doi posedați din ținutul Gadarei, dar, cu atât mai mult, continuă să deranjeze și pe cei care se mulțumesc astăzi a sta departe de Dumnezeu din teama că Dumnezeu îi va vedea cum sunt ei de fapt.

 Lipsa sincerității noastre cu noi înșine, cu aproapele și cu Dumnezeu ne face să ne temem de prezența lui Dumnezeu în viața noastră și, nu o dată, astfel Îi cerem să se depărteze de la noi […].

La noi să nu fie așa! Mereu să Îi cerem Domnului să coboare în viața noastră și întotdeauna să lucrăm în viața noastră pentru a ne apropia tot mai mult de Hristos Domnul.

Să ne rugăm ca Dumnezeu, în iubirea Sa, să rămână veșnic cu noi și în noi, ca astfel să ne bucurăm de fericirea Împărăției Sale întru veșnicie”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

Sărbătoarea a adunat numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi, precum și reprezentanți ai autorităților locale. Potrivit tradiției, toți cei prezenți au trecut prin Sfântul Altar, pentru a se închina și a săruta Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.