Eşti aici

Parohia Greblești
Parohia Greblești
Parohia Brezoi I
Parohia Brezoi I

Ziua mondială fără tutun

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, Biroul de Cateheză al Protoieriei Călimăneşti, a desfăşurat cu ocazia Zilei mondiale fără tutun următoarele activităţi:

Parohia Brezoi I, prin intermediul Părintelui Prof. Chima Vasile Marian a realizat o întâlnire cu copiii din cadrul proiectului de catehizare parohială, în urma căreia au fost vizionate mai multe filmuleţe de informare cu privire la problemele ce pot fi cauzate din cauza fumatului atât activ cât şi pasiv. După vizionarea materialelor au fost purtate discuţii libere, copiii realizînd diferite desene cu mesaje împotriva fumatului.

La Parohia Greblești, cu ocazia zilei împotriva fumatului preotul paroh Negoescu Nicolae Daniil a sustinut în fața unui grup de copii o cateheza. Pe lângă expunerea catehezei în care s-au explicat riscurile majore la care se expun persoanele care fumează și cei care stau în preajma lor, bolile, mirosul neplăcut și nu în ultimul rând păcatul, copiii au vizionat și câteva filmulețe în care a fost prezentat riscul major al îmbolnăvirii fumătorilor. Copiii au fost uimiți de filmulețe văzând cum organele din corpul omenesc se schimbă la persoanele care fumeaza, devin închise la culoare, în comparație cu cele ale omului sănătos. La final, copiii au vizionat și filmul cu Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, fiind foarte încântați și punând întrebări. 

 

Alte articole despre: