Tabără socială la Mănăstirea Cozia
O nouă tabără socială a fost organizată în Arhiepiscopia Râmnicului, la Mănăstirea Cozia, în perioada 8-13 iulie.
22 de copii din comunități rurale au participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la tabăra organizată de Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul în colaborare cu Asociația Mămici din Vâlcea, una din cele mai active societăți de tip ONG din Vâlcea, recunoscută pentru implicarea permanentă în acțiuni cultural-sociale și educative.
Programul taberei, propus de doamna Denisa Matei împreună cu voluntarii din cadrul asociației, a oferit copiilor ateliere de pictură, activități educative și ludice, drumeții și vizitarea obiectivelor culturale ale zonei, printre care și Salina Ocnele Mari.
„Mulți dintre copii au participt la prima tabără, motiv pentru care și emoțiile au fost pe măsură. Emoții am trăit și noi, organizatorii, pentru că a fost prima tabără pe care am organizat-o la mănăstire. Mărturisesc cu sinceritate că atât noi cât și cei mici am fost copleșiți de ospitalitatea și disponibilitatea părinților în sprijinirea activităților educative, de cuvintele duhovnicești pe care le ofereau aproape la orice întâlnire cu cei mici și, de aceea, cu recunoștință dorim să mulțumim Arhiepiscopiei Râmnicului pentru că a oferit posibilitatea acestor copii de a merge într-o tabără”, a precizat Maria, voluntar în cadrul proiectului.