Eşti aici

Seară duhovnicească în Arhiepiscopia Râmnicului

5 Aprilie 2023 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, marți, 4 aprilie 2023, la sala „Iosif Arhiepiscopul”, din cadrul Așezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” al Arhiepiscopiei Râmnicului, a avut loc conferința „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”.

Arhiepiscopia Râmnicului prin Sectorul Învățământ și activități cu tinerii, a fost gazda unui eveniment duhovnicesc deosebit, ce l-a avut ca invitat pe Părintele Protosinghel Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești.
În partea de început a întâlnirii duhovnicești, părintele stareț a vorbit elevilor seminariști, tinerilor de la Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Efrem” dar și membrilor Asociației „Sfântul Valentin”, alături de care s-au aflat clerici și cadre didactice, despre valorile fundamentale ale familiei în lumina Sfinților Părinți, a Vechiului și Noului Testament, precum și despre educația copiilor în societatea actuală.
Partea a doua a evenimentului a fost rezervată unei sesiuni de întrebări, unde cei prezenți au primit răspunsuri adecvate și îndemnuri duhovnicești, subliniind importanța promovării valorilor morale autentice.
La final, părintele consilier Vasile Chima din cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tinerii, al Arhiepiscopiei Râmnicului, a mulțumit părintelui stareț pentru timpul, efortul și învățăturile de mare valoare pentru suflet, precum și celor prezenți la această seară duhovnicească, rugându-L pe milostivul Dumnezeu să rodească aceste sfaturi în inimile tuturor, spre slava Preasfintei Treimi.

Alte articole despre: