De Sfinţii Apostoli Parohia Fedeleşoiu şi-a serbat hramul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul și Biroul de Cateheză al Protoieriei Călimăneşti, în data de 29 iunie Parohia Fedeleșoiu și-a serbat hramul, Sfinţii Apostoli Petru și Pavel.
Celebrarea a început de marți seara cu slujba Vecerniei cu Litie, la sfârșitul căreia părintele paroh Bănicioiu Gheorghe a susținut o cateheză tematică despre Sfinții Apostoli, evidențiind viața și activitatea lor misionar-pastorală.
A doua zi s-a săvârșit Sfânta Liturghie și Acatistul Sfinților Apostoli, după care toți cei veniți la prăznuire au luat parte la agapa creștină ce s-a organizat în incinta curții monumentului istoric și la care au participat ca invitați preoții din vecinătate, Pr. Mitu Daniel de la Parohia Dăești I și Pr. Olteanu Adrian de la Parohia Dăești II, precum și primarul comunei Dăești.