Eşti aici

Corul Seminarului Teologic ,,Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea medaliat cu bronz la Festivalul Concurs Internațional ,,Emanoil Popescu” de la Pitești

22 Mai 2017 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de Arhid. Prof. Dr. Codruț - Dumitru Scurtu, a participat în data de 20 mai 2017 în cadrul Festivalului Concurs Internațional „Emanoil Popescu” de la Pitesti, ediția I.

Evenimentul a fost organizat în perioada 18-21 mai 2017 de către Asociația Culturală ,,D.G. Kiriac”, Filarmonica din Pitești, în parteneriat cu Asociația Română de Cânt Coral A.R.C.C. membră a Federației Internaționale Corale ,,A Coeur Joie”. Festivalul Concurs a reunit pe scena Filarmonicii din Piteşti mai multe corale instituționale semiprofesioniste și academice din țară și din străinătate. Juriul format din personalități ale cântului coral internațional din România, Italia, Bulgaria şi Grecia a acordat Coralei Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea trofeul Festivalului Concurs dar şi locul al III-lea și Medalia de bronz a Concursului Internațional. Locul I a fost câștigat de către Corul Academic ,,Appassionato” al Conservatorului de Muzică din Târgoviște, dirijor Prof. Univ. Dr. Florin Badea (Medalie de Aur) la acelaş punctaj cu Corul Academic ,,Mystica” din Bulgaria, dirijor Durmushlijsca Rositsa Bozhidarova.

„... Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest premiu minunat și cu bucurie aducem Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, părintele duhovnicesc al Râmnicului, mulțumiri pentru permanenta încurajare dar și pentru sprijinul acordat elevilor seminarişti care astăzi au primit un rod binecuvântat al muncii de peste an!” a subliniat părintele Arhid. Prof. Dr. Codruț - Dumitru Scurtu.

Alte articole despre: