Colindători la Călimăneşti
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Călimăneşti au răsunat colindele româneşti.
Parohia Călimăneşti I din Protoieria Călimăneşti a primit ca în fiecare an pe cei mai mici dintre colindători, aşa cum este tradiţia locului.
La finalul Sfintei Liturghii, elevii Şcolii Generale „Şerban Vodă Cantacuzino” însoţiţi de domnul profesor de religie Niţă Nicolae şi de profesorii Ungureanu Ana şi Feraru Constantin au susţinut un recital de poezie creştină şi colinde tradiţionale.
Credincioşii prezenţi la slujbă s-au bucurat de toate acestea, iar la final colindătorii şi copiii au primit daruri.