Activități catehetice în Protopopiatul Călimănești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Biroului de catehiazare și Activități cu tineretul, au continuat programele educaționale ce se desfășoară la nivelul Protopopiatului Călimănești în cadrul parteneriatelor dintre parohii și școlile din comunitate.
„La educarea copiilor trebuie să participe deopotrivă Familia, Şcoala și Biserica, întrucât dezvoltarea caracterului moral al copiilor și al tinerilor constituie prioritatea absolută a oricărui demers educațional. Comportamentul moral necesită însă empatia şi creativitatea celorlalţi și de aceea dorim ca elevii să-și dezvolte aptitudinile vocaționale în cadrul activităților pe care le desfășoară în centrele catehetice sau la activitățile desfășurate la biserică. În Protopopiatul Călimănești, demersurile noastre privind intensificarea activității educative au fost susținute preoți, profesori de religie dar și de doamnele și domnii învățători și profesori care, prin vasta experiență profesională, consideră că la baza unei educații sănătoase trebuie așezate și principiile creștine. Parteneriate educative cu activitate deosebită se desfășoară la Brezoi între Liceul Gheorghe Surdu și Parohia Brezoi, prin conlucrarea doamnei profesor Duță Aurora și a preoților Preoteasa Daniel și Chima Vasile Marian, la Școala Șerban Vodă Cantacuzino din Călimănești, prin implicarea profesorului de religie Niță Nicolae sau a profesorului de religie Ungureanu Adrian de la Școala Generală din Titești”, a subliniat Părintele Cristian Bănuță, Consilier Învățământ în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.