Simpozionul „De la Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza la Ferdinand I”

În deschiderea evenimentului, Fanfara Sfântul Constantin Brâncoveanu a Consiliului Județean Vâlcea a intonat imnul de stat al României iar Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a binecuvântat începerea simpozionului.

În cuvântul de binecuvântare, Rolul Bisericii Ortodoxe în trezirea spiritului identităţii naţionale și făurirea României Mari, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a precizat: „Secole la rând, Biserica Ortodoxă a pregătit înfăptuirea Unirii prin cuvântul rostit în limba poporului, prin şcolile confesionale, prin tipărituri și prin publicaţii ori asociații culturale, în rândul cărora episcopii și preoții nu au avut doar un rol onorific ci s-au dovedit a fi cei mai înflăcărați militanți ai ideii de unitate națională. Principalul factor care a contribuit la menținerea unității de Neam a poporului român a fost și rămâne unitatea de credință.

Întemeierea statelor românești, începând cu secolul al XIV-lea, a dus la o organizare superioară, fiecare voievod sau domn dorind să aibă în țara sa și o mitropolie, aceștia realizând că pentru întărirea unității de neam este iminentă unitatea de credință. „Forța principală prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una și a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor a fost identitatea slujbelor bisericești, având în centru Sfânta Liturghie. Aceeași Liturghie, aceleași slujbe săvârșite în toate satele românești au contribuit la păstrarea lor într-o unitate spirituală, între ele și cu românii de peste Carpați. Se poate vorbi despre o neîntreruptă unitate religioasă liturgică a poporului român. Întreg poporul român a rămas înlăuntrul aceleiași vieți liturgice răsăritene”, după aprecierile Părintelui Dumitru Stăniloae.

Ctitorirea de lăcașuri de cult răspândite pe întreg arealul strămoșesc, efort de așezare a neamului sub protecția divină prin rugăciunea Bisericii, lărgirea și adâncirea influenței acesteia în popor, întărirea lui în credința ortodoxă, toate acestea au reprezentat pentru primii voievozi un obiectiv major, întrucât asigura legătura între Stat și Biserică.

Prin cărțile de cult tipărite în limba română, Biserica a contribuit la cultivarea conștiinței naționale a românilor când aceștia locuiau în trei principate române aflate sub dominație străină: Moldova și Țara Românească, aflate sub stăpânire otomană și Transilvania, aflată sub stăpânire habsburgică.

Sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui de-al XVII-lea avea să fie marcat pentru veșnicie de actul care consfințea unitatea politică a tuturor teritoriilor româneşti înfăptuită de Mihai Viteazul.

Este binecunoscut faptul că această unire nu a putut fi păstrată vreme îndelungată, însă a rămas timp de trei secole un reper al luptei pentru înfăptuirea unității statale. Desele schimbări de domni, influența socială și economică a boierilor, tulburările interne, războaiele și tendințele expansioniste ale marilor puteri îngreunau procesul de reunificare a tuturor teritoriilor românești.

Lupta împotriva acțiunilor de deznaționalizare a fost continuată pe plan cultural, prin dezvoltarea scriptoriilor și a tipografiilor, multe dintre acestea fiind așezate în mănăstiri.

Secolul al XIX-lea a reprezentat pentru poporul român, în prima sa parte, o perioadă cu foarte multe provocări atât în păstrarea identității naționale, cât și a credinței. Începutul de secol a fost marcat de Revoluția lui Tudor Vladimirescu, a cărei desfășurare a rămas înscrisă pe o însemnare a ieromonahului Timotei de la Schitul Jgheaburi, pe un Triod, tipărit la Râmnic în anul 1777.

De fapt, în multe dintre relatările evenimentelor conduse de Tudor Vladimirescu, regăsim menționată prezența unui preot în apropierea sa, iar legăturile cu stareții mănăstirilor, dintre care se remarcă apropierea sufletească de starețul Eufrosin Poteca, dezvăluia parte din planurile sale, privind rolul strategic al mănăstirilor în fața atacurilor oștilor turcești.

În felul acesta, ctitorirea de lăcașuri de cult și legătura sa cu clerul ortodox reprezenta efortul de așezare a neamului în milostivirea lui Dumnezeu prin rugăciunea Bisericii, dar și adâncirea influenței acesteia în popor pentru a putea sprijini idealul unității naționale. 

Unirea Moldovei cu Țara Românească la 1859 și reînființarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei au fost două dintre momentele importante care au urmat Revoluției de la 1848 și care vor constitui premise pentru Unirea din 1918.

„Românii, scria Nicolae Iorga, au trăit într-o comunitate religioasă care a avut drept consecință o comunitate culturală de cel puțin 300 de ani și aceasta a produs în ceea ce privește sentimentul general de unitate românească cel mai mare efect”.

Năzuința în unitatea națională a străbătut conștiința românească mai bine de jumătate de mileniu, începând cu întemeierea statelor românești și până la momentul împlinirii visului de veacuri al românilor: Unirea”.

În continuare, moderatorul întâlnirii domnul Eugen Petrescu, președintele Filialei Județene „Matei Basarab” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, prezentat personalitățile care au participat la eveniment,după care au fost susținute comunicările:

• Prof. Dr. Gabriel Croitoru, Cercetător științific III  în cadrul Institutului de Cercetări Socio Umane „C.S. Nicolăescu – Plopșor” al Academiei Române, cu tema Revoluția Română din 1821. Repere istoriografice;
• Prof. Dr. Giorgeta Ghionea, Cercetător științific III  în cadrul Institutului de Cercetări Socio Umane „C.S. Nicolăescu – Plopșor” al Academiei Române, Luptele de la Drăgășani și împrejurimi din mai-iunie 1821;
• Conf. Univ. Dr. Tudor Rățoi, De la marele voievod și domn Mihai Viteazul la regele Ferdinand I.

În cadrul simpozionului a avut loc decernarea medaliilor și diplomelor aniversare „100 de ani de la recunoașterea internațională a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, iar la final Fanfara Sfântul Constantin Brâncoveanu a susținut un concert de cântece patriotice.