Eşti aici

Între „Casa Cărților” și Agora. Biblioteca - un spaţiu formativ şi informativ în contextul secolului XXI

21 Septembrie / Cultural

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la aniversarea a 70 de ani de activitate a Bibliotecii Județene „Sfântul Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea.

Deși epoca actuală este marcată preponderent de media digitală (website-uri, bloguri, rețele de socializare) și propune diverse suporturi de lectură (ecranul computerului, dispozitive E-Book Reader, tablete, telefoane inteligente), cartea continuă să își exercite fascinația asupra cititorilor,  descoperind o bogăție inepuizabilă și o complexitate aparte a semnificațiilor sale prin diversitatea domeniilor pe care le abordează, prin apartenențele sociale, preocupările și profunzimile intelectuale ale autorilor, prin ineditul formatelor în care apare, dar mai ales prin faptul că face posibilă sinteza de ansamblu a nivelului cultural al fiecărei epoci.

Istoria cărții nu își are obârșia în introducerea tiparului în secolul al XVI-lea și răspândirea  tipăriturilor ca un produs cultural, ci cu mult timp înainte, încă de când au fost folosite tăblițele de argilă pe care erau consemnate inițial informațiile, continuând cu foiţele din papirus, sulurile de pergamente și apoi cu cronicile și caligrafiile pe hârtie. Scribii, copiștii, cronicarii și tipografii sunt cei care au contribuit fiecare, după a lui putere, la alcătuirea istoriei cărții. Rezultatele muncii lor organizate sub diferite forme constituiau documente ce se regăseau în centre administrative și culturale, fapt ce a impus păstrarea lor, înființându-se astfel bibliotecile. Un loc aparte în cadrul acestora a fost ocupat, în mod cert, de cărțile Vechiului Testament și de scrierile sfinților, cunoscut fiind faptul că schimburile culturale erau o preocupare a copiștilor, iar diversitatea titlurilor era cea care le conferea prestigiul.

După modelul Bibliotecii din Ierusalim, comunitățile creștine au înființat biblioteci pe lângă catedrale și în mănăstiri, dar și numeroase colecții private care au adunat lucrări în limbile greacă și latină apărute în marile centre culturale, toate acestea devenind o carte de vizită a cărturarilor și clericilor vremii. Toate aceste colecții au făcut posibilă păstrarea și transmiterea diferitelor ediții ale canonului scripturistic până la definitivarea sa, a scrierilor Sfinților Părinți, a canoanelor și a lucrărilor duhovnicești.

În felul acesta, cartea a reușit să slujească ideea fundamentală a unităţii de credinţă şi de neam și va naște, în urma unui lung şi complex proces, o amplă cultură în care a fost esențială așezarea Cuvântului lui Dumnezeu în sufletul  și în inima creștinilor.

De aceea nu este deloc întâmplător faptul că în mănăstirile românești s-a păstrat tradiția copierii textelor sfinte și de învățătură, în felul acesta constituindu-se în mai toate lavrele biblioteci importante care au devenit „hrană dorită sufletului, casă a cărţilor” care „îmbie preaînţeleaptă îmbelşugare”, după cum arăta inscripția așezată la intrarea în biblioteca Mănăstirii Hurezi înființată de Sfântul Constantin Brâncoveanu. În ținutul Olteniei de sub Munte bibliotecile mănăstirilor Cozia, Govora, Bistrița și Hurezi susțineau formarea intelectuală și duhovnicească a monahilor, devenind repere culturale ale timpului, fiind cercetate de domnitori și ierarhi din țară și de peste hotare, dar și de cărturarii vremii: „Când Sfântul Constantin Brâncoveanu pune bazele bibliotecii de la Hurezi şi întăreşte actul de fondare a Academiei de la Sfântul Sava, el acordă celor două instituţii nu numai şansa dăinuirii, ci și pe aceea a evoluţiei. Pentru prima oară în istoria culturii vechi româneşti, elementele încă viabile ale tradiţiei sunt îmbrăcate în forme suficient de noi, pentru a le asigura, dincolo de această domnie de la cumpăna veacurilor, integrarea în patrimoniul cultural al secolului al XVIII-lea”[1].

Pravila de la Govora, Evanghelia, Apostolul, Ceaslovul, Mineele, Vieţile Sfinţilor, Tomul Bucuriei, Cartea românească de învăţătură, tipărite în ținutul binecuvântat al Râmnicului, au pătruns în conștiința preoților și credincioşilor, cultivând valorile spirituale şi culturale ale neamului. Până în secolul al XIX-lea bibliotecile mănăstirești erau reprezentative pentru întregul ținut, reunind manuscrise, cărți de istorie bisericească și de morală, literatură ascetică, omiletică și patristică, apărute în Țara Românească și Moldova, precum și la Paris, Moscova, Veneţia,  Liov şi Kiev. Totodată, aici se regăseau edițiile bilingve ale operelor Sfinților Părinți și Scritorilor bisericești: Origen, Clement Alexandrinul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Maxim Mărturisitorul[2], precum și fondul filologico-teologic cu care s-a lucrat la diortosirea Bibliei din 1688: cele şase volume din Biblia sacra polyglota, tipărită în şase limbi la Londra (1653-1657), Lexiconul limbii greceşti al lui Varinus Flavarinus (1523), Lexiconul graeco-latinum al lui Petro Gillio (1523), Dicţionarul cel mare elinesc, al lui Vario Favonus, episcopul Mucariei, tipărit de Zaharia Caliargi Cretanul, în 1522 (prima ediţie în folio). În anul 1706, arhimandritul Ioan, starețul Mănăstirii Hurezi, achita tipărirea cărţii Slujbele Născătoarei de Dumnezeu, iar în 1712 pe cheltuiala sa erau tipărite Învăţăturile lui Theodor Studitul, scriere apreciată drept „carte câştigată şi scoasă pe limba românească de pe o carte slavonească a Coziei” contribuind în felul acesta la procesul de luminare a viețuitorilor din mănăstiri și a tuturor celor interesați. Biblia de la București (1688) se găsea în biblioteca Mănăstirii Hurezi în trei exemplare[3], aşa cum descoperim în lista cărţilor „rumâneşti” aflată în Catastiful de avuturi sfintei man<as>tiri Hurezii din sud Valcea încheiat la 21 mai 1791.

În dezvoltarea bibliotecilor mănăstirești un rol important l-au avut episcopii cărturari ai Râmnicului, începând cu Sfântul Antim Ivireanul, Damaschin și Chesarie, a căror activitate va inspira duhovnicește și cultural secolele următoare, transformând Râmnicul în „capitală a tipografilor”. Din păcate însă, deși bibliotecile mănăstirești deveniseră etalon pentru cultura românească, volumele care se regăseau în ele au fost luate și mutate în alte spații, mănăstirile fiind văduvite de acest patrimoniu. Doar la Mănăstirea Hurezi, la sfârșitul secolului al XVIII-lea se găseau 392 de volume, dintre care 115 româneşti, 110 greceşti, 97 greco-latine, 39 slavone, 13 greco-arabe, 6 greco-latine-arabe, 4 latine, 4 greco-române şi câte un exemplar german, arab, georgian şi un lexicon în şapte limbi. Deși cataloagele manuscriselor și tipăriturilor care au alcătuit diferite colecții patrimoniale menționează locul de origine al acestora, multe dintre ele nu se mai află în mănăstiri. Râvna tipografică și dragostea de carte a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și a urmașilor săi a făcut posibilă, prin așezarea sa ca ocrotitor spiritual al Bibliotecii Județene din Vâlcea, reafirmarea unei strălucite perioade pentru cultura română (1688-1716) în care au fost publicate peste 90 de volume și au fost organizate numeroase biblioteci.

Înființarea bibliotecilor publice a reprezentat și o nouă perspectivă asupra culturii, prin facilitarea accesului către lectură a tuturor celor interesați. Se definea astfel un nou concept social și cultural în cadrul comunității, iar în urmă cu câteva decenii citirea marilor opere ale scriitorilor români și străini reprezenta o nobilă îndeletnicire.

Biblioteca Sfântul Antim Ivireanul a reușit să se consacre în cei 70 de ani de activitate drept Agora municipiului Râmnicu-Vâlcea, un spaţiu formativ şi informativ atât de necesar în contextul secolului XXI, punând la dispoziţie servicii şi săli specializate, o bogată ofertă culturală şi modalități eficiente, moderne și atractive de petrecere a timpului cu folos.

Dezvoltarea firească a acestei instituții, lărgirea depozitelor de carte, evenimentele de lansare, colocviile, toate au conferit bibliotecii un statut aparte în societate. Noul statut a impus reașezarea acestei instituții într-un spațiu modern cu săli generoase de lectură și de conferințe în care, la nivelul excelenţei, au loc dezbateri ale unor teme majore şi de actualitate ale culturii şi civilizaţiei româneşti şi universale, cu spații pentru expoziții și evenimente culturale peste care lumina se revarsă printr-un vitraliu reprezentativ, mai presus de toate remarcându-se ca spațiu formativ și informativ în contextul secolului XXI.

Dincolo de forma de exprimare, rămâne importantă devenirea noastră culturală ce împlinește, oarecum testamentar, jertfa înaintașilor care s-au ostenit pe tărâmul cultural pentru mângâierea sufletului și luminarea minții.   

 

VARSANUFIE

Arhiepiscopul Râmnicului

 

[1] Violeta BARBU, Miniatura românească, București, 2000, pag.5.

[2] C. Dima DRĂGAN, M. CARAȚAȘU, „Biblioteca unei vechi ctitorii voievodale: Mănăstirea Hurezi”, în Probleme de bibliologie, București, 1970, pp. 78-80.

[3] Un exemplar al Bibliei din colecţia Bibliotecii Mănăstirii Hurezi se află actualmente în colecţiile Bibliotecii Facultăţii de Filologie, Secţia de Limba şi Literatura Română din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti.

Alte articole despre: