Eşti aici

Părintele Arhimandrit Laurențiu Popa a trecut la Domnul

11 August / Comunicate de Presă

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la mutarea în Împărăția Cerurilor a Părintelui Arhimandrit Laurențiu Popa (1954-2020).

Monah de Pateric și dascăl al rugăciunii – Arhimandritul Laurențiu Popa (1954-2020)

Cu multă durere am aflat vestea trecerii la cele veșnice, în dimineața zilei de 11 august, a părintelui Arhimandrit Laurențiu Popa, starețul Mănăstirii Stânișoara.

Cinstit de slujitori ai Bisericii, de monahi, de mulții ucenici pe care i-a avut și de credincioșii care l-au cunoscut, Arhimandritul Laurențiu Popa s-a făcut pe sine adevărat avvă, după modelul Patericului. Rugăciunea inimii, blândețea, smerenia, discreția duhovnicească, postirea, citirea la Psaltire, ascultarea și tăierea voii sunt coordonate ale vieții sale călugărești însușite încă din tinerețe de când a ucenicit pe lângă Părinții Cleopa Ilie și Paisie Olaru, pentru ca mai târziu să le împărtășească ucenicilor săi ca fiind dreptare ale mântuirii. Sarcina părintelui a fost, așadar, de a-i „naște” duhovnicește pe ceilalți în virtute spre cunoașterea lui Dumnezeu, prin lepădarea de patimi și așezarea minții în rugăciunea curată.

Blândețea și disciplina, credința statornică și dreaptă le experimentase în casa evlavioșilor săi părinți, Aurel și Aurica Popa, unde văzuse lumina zilei la data de  22 aprilie 1954,  în satul Poiana, comuna Glăvănești din raionul Zeletin (județul Bacău).

Între anii 1961-1965 a urmat cursurile școlii primare în satul natal, continuând apoi școala generală în satul Cociu (1965-1969). În anul 1969 a fost admis la Liceul „Alexandru Vlahuță” din localitatea Podu Turcului, după finalizarea căruia, în anul 1974, a susținut examen de admitere la Facultatea de Chimie din Iași, fiind admis. A fost recrutat în Armată, desfășurându-și stagiul militar la Constanța în perioada septembrie 1974 - iunie 1975, după care, în toamna aceluiași an, a început cursurile Facultății de Chimie din Iași.

Fire studioasă și evlavioasă, a fost preocupat să alăture formării intelectuale și pe cea duhovnicească. În timpul studiilor la Facultatea de Chimie a Universităţii din Iaşi, pașii îl purtau spre Catedrala Mitropolitană unde participa la slujbele de seară și la Sfânta Liturghie, atrăgând atenția celor însărcinați cu educația marxistă a tinerilor studenți. Nu a fost speriat nici de atenționarea profesorilor ori a colegilor „binevoitori” asupra „petelor negre” care, înscrise în dosarul său studențesc, aveau urmări negative într-o viitoare carieră. Deși încă tânăr, conștiința îl îndemna să rămână statornic dorinței de a fi prezent la sfintele slujbe și a început să caute modele de trăire duhovnicească. Era o perioadă foarte grea pentru Biserică, pentru preoți, pentru călugări: Decretul 410 din 1959 alungase călugării din mănăstiri, iar închisorile fuseseră umplute în deceniul anterior cu preoți și monahi.

În pofida interdicțiilor, a călătorit în zona Neamțului unde era vie lucrarea duhovnicească a Părintelui Cleopa și a Ieroschimonahului Paisie Olaru, iar în scurt timp, în anul 1977, a fost primit frate la Sihăstria. Calitățile sale au fost în scurtă vreme remarcate, încât, după numai trei ani, a depus voturile monahale, naş de călugărie fiindu-i Părintele Cleopa, care i-a rămas model de sfințenie întreaga viață. Căuta să primească cuvânt de folos de la toți părinții îmbunătățiți: părintele Veniamin Bărbăcaru, părintele Nicodim, părintele Ioanichie Bălan, părintele Ioil, părintele Vartolomeu Florea, Arhimandritul Victorin Oanale, care urmau calea vieții după voința lui Dumnezeu, uneori până la jertfa de sine. A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu în perioada 1979-1981, însă a fost nevoit să le întrerupă în cel de-al treilea an.

Vrednicul de pomenire și fericit întru adormire Patriarhul Teoctist, în perioada în care era Mitropolit al Moldovei, l-a hirotonit diacon în ianuarie 1981, iar la Praznicul Bunei-Vestiri al aceluiași an, a fost hirotonit preot. Era cucerit însă de duhul blândeții și al rugăciunii Părintelui Paisie Olaru, la autoritatea căruia căuta vindecarea neputințelor începutului de călugărie pe Taborul Sihăstriei, la Mănăstirea Sihla, unde între anii 1983 şi 1987 a fost egumen. Împlinirea rânduielilor de slujbă, ascultarea desăvârșită, primirea pelerinilor care alergau la povața Părintelui Paisie îi împleteau rugăciunea cu ascultarea de egumen. În viața aspră din vârful muntelui, în rigoarea pentru păstrarea tipicului și a rânduielilor călugărești, căuta discernământul sau dreapta judecată. După modelul părinților din Pateric și a părinților filocalici, înțelegea că pacea inimii şi sfinţenia sunt darurile lui Dumnezeu care se împărtăşesc în funcţie de deschiderea inimii, prin pocăinţă şi nevoinţă, prin rugăciunea care trebuia să tindă a deveni o rugăciune a inimii. Smerindu-se, nu vorbea niciodată despre rugăciunea proprie ci îi amintea pe Părintele Cleopa și pe părinții îmbunătățiți duhovnicește care mărturiseau despre aceasta.

Ancorat în tipicul Mănăstirii Sihăstria, la 15 iunie 1987, rămânând în ascultare față de părintele său duhovnicesc, pășea în ținutul Vâlcii, în apropierea chiliilor Sfinților Neofit și Meletie, la Mănăstirea Stânișoara, grav afectată în perioada comunistă, spre a reînnoda șirul rugătorilor înaintea Preasfintei Treimi, împreună cu ultimii doi viețuitori. Și-a reluat studiile la Facultatea de Teologie din Sibiu, devenind licențiat al acesteia în anul 1989. Reorganizarea obștii monahale, restaurarea bisericii mari și ridicarea din temelie a paraclisului, restaurarea chiliilor, întemeierea unei gospodării, tindeau să-l copleșească, însă răbdarea și jertfa de sine l-au ajutat să se arate destoinic în slujire. Pe Valea Oltului, la mănăstirile Frăsinei și Cozia, a întâlnit părinții următori ai rânduielilor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, el însuși rugător şi ascet şi, în acelaşi timp, om de acţiune, permanent angajat în slujirea nevoilor semenilor.

De aceea, Părintele Laurențiu Popa nu a cruțat timp pentru împlinirea pravilei, oricât erau de solicitante celelalte ascultări, iar peste ani aceasta a devenit regula mănăstirii. Era exigent mai ales cu prezența la slujbă. În rest, aspru cu cei îndârjiți în săvârșirea răului, blând cu cei care arătau pocăință sinceră și dorință de îndreptare, fiind căutat, în special după anul 1990, de ucenici din diferite medii sociale, călugări și mireni.

În viața duhovnicească a fost ca o stâncă iar ca stareț, mare ctitor: de biserici, de mănăstiri, de suflete pentru Împăratul Hristos. Rând pe rând a restaurat biserica și paraclisul, a primenit chiliile, a introdus curentul electric în mănăstire (o rețea de 7 km), a împrejmuit incinta, a organizat gospodăria, s-a preocupat de amenajarea drumului care urcă spre mănăstire, a construit noul arhondaric, stăreția și trapeza. În cei treizeci și trei de ani de slujire ca stareț al Mănăstirii Stânișoara a rectitorit însă nu doar cele văzute ci și biserici vii în sufletele ucenicilor săi, reușind să deslușească tainele ascunse din sufletele acestora. Ca semn de recunoștință pentru revigorarea vieții monahale din sihăstria Stânișoarei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 2 iulie 2002, l-a numit arhimandrit.

Apreciat de monahi și ucenici, Părintele Laurențiu Popa a rămas însă la fel de smerit ca în primii ani de ascultare la Mănăstirea Sihăstria, acum 43 de ani, dezvăluind cu bărbăție dorul de Dumnezeu și bucuria rugăciunii care era aprinsă în inima lui.

Cea mai aleasă bucurie a trăit-o în anul 2016 când Cuvioșii Neofit și Meletie au fost trecuți în rândul sfinților, devenind ocrotitori ai întregii obști monahale și ai săi. Râvna sa duhovnicească l-a purtat și la Locurile Sfinte și la Sfântul Munte Athos, căutând în permanență cuvânt de folos, cuvânt mângâietor aducător de pace și liniște sufletească. Pentru folosul duhovnicesc al obștii și al închinătorilor, cu ajutorul prietenului și fratelui său în ale călugăriei, părintele Ștefan Nițescu de la Schitul Lacu, a așezat la Mănăstirea Stânișoara o copie a Icoanei Maicii Domnului Axion Estin de la Mănăstirea Protaton (Duminica Ortodoxiei, la 5 martie 2017).

Dragostea arătată Maicii Domnului și sfinților la slujbele de priveghere și în cuvintele de învățătură se transformă acum în drum lin spre așezarea sa în ceata cuvioșilor.

Pășește acum spre la cele veșnice înveșmântat în rugăciunile de mijlocire ale Maicii Domnului, ale Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie, ale Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pe care i-a cinstit drept ocrotitori ai săi și ai mănăstirii.

Chipul său va rămâne peste timp în inima și în amintirea celor care l-au cunoscut ca al părintelui dedicat întru totul slujirii lui Dumnezeu, împletind rugăciunea cu postirea, dragostea pentru cele sfinte cu privegherea și blândețea cu îndelunga răbdare.

În aceste momente de grea încercare pentru obștea monahală, pentru fiii săi duhovnicești, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul slujitorului Său împreună cu drepții în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

 

VARSANUFIE

Arhiepiscopul Râmnicului

Alte articole despre: