Eşti aici

Arhivă

  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Iubirea adevărată este rod al părtășiei de iubirea dumnezeiască”

    „Iubirea adevărată nu poate să existe ca lucrare sau realizare pur omenească; poate însă exista ca rod al părtășiei de iubirea dumnezeiască, iar părtășia aceasta este cu putință în Biserică, unde credincioșii se aduc pe ei înșiși lui Hristos și unde în toți credincioșii există Hristos Cel Unul”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite duminică, 4 octombrie, la altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale.

    4 Octombrie 2020 / Viața Eparhiei
  • Conferințele „În vremuri tulburi Îl căutăm cu ardoare pe Dumnezeu”, la Biserica „Toți Sfinții”

    Miercuri, 30 septembrie, la Biserica „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea a debutat seria întâlnirilor duhovnicești „În vremuri tulburi Îl căutăm cu ardoare pe Dumnezeu”.

    1 Octombrie 2020 / Cultural

  • Sfântul Sinod recomandă intensificarea activităților dedicate familiei

    Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recomandat marți ca parohiile să intensifice activitățile dedicate familiilor și a îndemnat credincioșii să cultive prin rugăciune și fapte bune educația creștină și spiritul filantropic în familie și societate

    29 Septembrie 2020 / Comunicate de Presă

  • Concert închinat Sfântului Ierarh Antim Ivireanul pe scena Filarmonicii Ion Dumitrescu

    În contextul prăznuirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al municipiului Râmnicu-Vâlcea, Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu-Vâlcea a organizat în seara zilei de luni, 28 septembrie, un concert coral dedicat zilei Sfântului Antim Ivireanul.

    28 Septembrie 2020 / Cultural

  • Colocviu dedicat Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul la Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea

    Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea a găzduit vineri, 25 septembrie, Colocviul Sfântul Antim Ivireanul între cultura medievală și cea premodernă și în memoria vâlceană.

    26 Septembrie 2020 / Învățământ

  • 13 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

    Miercuri, 30 septembrie 2020, Biserica Ortodoxă Română aniversează 13 de ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh.

    25 Septembrie 2020 / Comunicate de Presă

  • Patriarhul României: În contextul actual, studenţii au mai multă nevoie de sprijinul Familiei, al Şcolii şi al Bisericii

    Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj  la începutul noului an universitar 2020-2021 în care a subliniat că urmare a crizei de sănătate cauzate de noul coronavirus, „tinerii studenţi au mai multă nevoie de sprijinul Familiei, al Şcolii şi al Bisericii pentru a se forma intelectual şi profesional, dar şi spiritual şi cultural”. 

    24 Septembrie 2020 / Comunicate de Presă

Pagini