Lucrările Cercului pastoral Gura Văii la Parohia Surpați

În prezența părintelui protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu a fost săvârșită slujba de Te Deum, la finalul căreia părintele Leonard Dumitru Ionescu a vorbit despre pomenirea celor adormiți întru Domnul și a reliefat: „Biserica, a rânduit rugăciuni și pomeniri pentru cei adormiți. Scriptura Vechiului Testament face referiri mai puține la cei care au plecat de pe pământ datorită mulțimii de popoare politeiste care înconjurau poporul evreu. Astfel, la Baruh III, 4-5, se spune: „Doamne atotțiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel”, Tobit îl îndeamnă pe fiul său, Tobie: „fii darnic cu pâinea și cu vinul tău la mormântul celor drepți, dar păcătoșilor să nu dai!” (Tobit IV,17 ). Acest îndemn îl găsim, ca îndemn la milostenie, și la Înțelepciunea lui Isus Sirah: „Dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață și chiar morților fă-le parte din dărnicia ta” (Isus Sirah VII, 35). Este prezentă și ideea „învierii morților” în Vechiul Testament, după cum citim în cartea Macabeilor: „că de n-ar fi avut nădejde că ar învia cei care mai înainte au căzut, desert și de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morți” (II Macabei XII,44).

În Noul Testament rugăciunea pentru cei plecați în viața veșnică nu este o punte de comunicare (cum cred spiritiștii), ci ea se face în Dumnezeu și prin Dumnezeu. Aici sunt două entități personale: cei care se roagă – pentru cei adormiți și care au nevoie de rugăciune - și Dumnezeu, Care are toate și poate împlini rugăciunea. De aceea ne îndeamnă Scriptura: „Vă îndemn deci, înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii” (I Timotei II, 1), deci suntem datori să facem rugăciuni și pentru vii și pentru cei adormiți. „Rugăciunile sunt eficace pentru cei morți, fiindcă aceștia sunt vii sufletește (Romani XIV, 7-9), fac parte din aceeași Biserică care apare ca un organism cu multe mădulare (I Corinteni XII, 27)… unește pe cei vii cu cei morți”.

Biserica Ortodoxă a preluat rugăciunile pentru cei adormiți încă din perioada apostolică. Sfinții Părinți au arătat că originea rugăciunii pentru cei morți se află la Sfinții Apostoli după cum mărturisește Sfântul Ioan Damaschin: „Discipolii și Apostolii insuflați de Mântuitorul au orânduit de a face la oficiul Înfricoșatului Sacrificiu (Proscomidie n.n ) … pomenire de credincioși decedați!”.

În partea a doua a întâlnirii au fost prezentate anumite aspecte privitoare la activitățile misionare ce se desfășoară în cadrul parohiilor.