Examen de capacitate preoțească în Mitropolia Olteniei
Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova, organizează examen de capacitate preoțească, în sesiunea septembrie 2020.
Examenul se va desfășura în perioada 21-23 septembrie 2020 la sediul Facultăţii de Teologie din Craiova, str. Brestei, nr. 24, în conformitate cu Metodologia aprobată de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 9-10 iulie 2008 şi comunicată eparhiilor prin temeiul nr. 1192/2009, după următorul program:
Luni, 21 septembrie 2020
Evaluare psihologică şi pastoral-misionară (probă eliminatorie).
Orele 9.00 – examen scris pentru toţi candidaţii;
Orele 12.00 – examen oral pentru toţi candidaţii.
Marţi, 22 septembrie 2020
Orele 9.00 – examen scris la Dogmatică, Misiologie şi Administraţie parohială pentru toţi candidaţii;
Orele 14.00 - examen oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică Bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor.
Miercuri, 23 septembrie 2020
Orele 9.00 - examen oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică Bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Craiovei.
Condiţii de înscriere şi participare
- Pot participa absolvenţi ai Facultăţii de Teologie, Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, fii duhovniceşti eparhiilor sufragane Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea Chiriarhului locului.
- Candidaţii pot fi căsătoriţi sau necăsătoriţi, iar în urma examenului promovat pot solicita, timp de un an de zile, un post vacant de preot; dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate;
- Candidaţii care obţin o medie mai mare de 9.00 pot solicita timp de doi ani de zile un post vacant de preot; dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate;
- Media generală de promovare a examenului de capacitate este de cel puţin 7.00, cu nici o notă sub 6.00 la probele examenului;
Depunerea dosarelor se va face la Centrul Mitropolitan din Craiova, Biroul de Învăţământ, Catehizare şi Activităţi cu tineretul în perioada 7-17 septembrie 2020, achitându-se suma de 200 lei pentru înscrierea la examen.
Dosarul va conţine următoarele documente:
- Cerere către Î.P.S. Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei pentru înscriere la examen;
- Binecuvântarea ierarhului de care aparţine;
- Recomandarea eparhiei de care aparține, cu privire la profilul moral al candidatului;
- Recomandarea preotului duhovnic;
- Copii ale documentelor de studii: diplomă de licenţă şi foaia matricolă;
- Adeverinţă medicală;
- Curriculum vitae;
- Cazier judiciar;
- Dovadă de la centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie.
Tematica examenului de capacitate întocmită de Facultatea de Teologie din Craiova se află atașată mai jos și este afişată în regim permanet pe site-ul Mitropoliei Olteniei, la adresa http: //old.mitropoliaolteniei.ro/wpcontent/uploads/2012/10/Tematica1.pdf