acțiune social-filantropică

  • Daruri pentru bătrânii din zona Horezu

    Au fost colindați și bătrânii de la centrele sociale din Protoieria Horezu

    Peste trei sute de bătrâni aflați în centrele de îngrijire și asistență socială din localitățile vâlcene Bărbătești, Bistrița, Lădești, Roești și Zătreni au fost colindați joi, 15 decembrie, de către un grup de preoți din Protoieria Horezu.

    19 Decembrie 2016
  • Activități sociale la Parohia Valea Bisericii

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub îndrumarea Biroului Social al Arhiepiscopiei, în Parohia Valea Bisericii – Orleşti din Protoieria Drăgășani se desfășoară, pe parcursul lunii decembrie, proiectul filantropic şi social „Colinde, colinde... vestiți şi dăruiți!”, aflat la cea de-a doua ediție.

    10 Decembrie 2016
  • Acțiune socială în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul

    Elevii din Parohia Sfântul Ioan Botezătorul l-au întâlnit pe Moșul cel Bun

    Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae și al apropierii marelui praznic al Nașterii Domnului, mai mulți elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4 și de la Colegiul Economic au primit daruri din partea Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Râmnicu-Vâlcea.

    9 Decembrie 2016
  • Să-l ajutăm pe Moș Nicolae!

    Daruri, joacă și povești, în cadrul Proiectului de voluntariat „Să-l ajutăm pe Moș Nicolae!”

    Proiectul „Să-l ajutăm pe Moș Nicolae!” este un proiect de voluntariat desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, prin Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, care urmărește strângerea donațiilor (cărți, jucării, haine și alimente) oferite de către elevi, împreună cu părinţii lor, dar și de către sponsori, și redirecționarea acestora către copiii aflaţi în dificultate din Centrele de Plasament din județul Vâlcea.

    7 Decembrie 2016
  • Copilăria, bucuria tuturor

    Arhiepiscopia Râmnicului le-a oferit tinerilor din Centrele de Plasament o frumoasă zi de toamnă

    Sâmbătă, 19 noiembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a desfășurat o acţiune social-filantropică menită să aducă bucurie în inimile copiilor de la Centrele de Plasament din Râmnicu-Vâlcea.

    19 Noiembrie 2016
  • Crâmpeie de iubire pentru semenii noştri

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 19 septembrie 2016, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Milcoiu, s-a desfăşurat manifestarea social-culturală „Crâmpeie de iubire pentru semenii noştri” în cadrul proiectului „Iubirea de aproapele meu”.

    21 Septembrie 2016
  • Activități sociale la Azilul de bătrâni din Bălcești

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul  Învățământ și activități cu tineretul, Părintele Irimia Ștefan Cristian, de la Parohia Giulești, Protoieria Drăgășani, în data de 15 august 2016, a organizat o colectă de alimente împreună  cu copiii din cadrul proiectului „Hristos împărtășit copiilor”. Alimentele colectate au fost oferite persoanelor asistate în cadrul Azilului de bătrâni din Bălcești.

    17 August 2016
  • Activități catehetice și social-filantropice în Protoieria Drăgășani

    În data de 2 iulie 2016, Părintele Irimia Ștefan Cristian de la Parohia Giulești, Protoieria Drăgășani, a organizat o colectă de alimente, în desfășurarea căreia au fost implicați tinerii care participă la proiectele catehetice ale parohiei. Alimentele au fost donate persoanelor asistate de la Căminul de Bătrâni Bălcești.

    8 Iulie 2016
  • Acțiune social-filantropică: Bucuria de a dărui

    Marţi, 13 octombrie 2015, beneficiarii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică - Băbeni, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, au primit vizita reprezentanţilor proiectului „Iubirea de aproapele meu”.

    15 Octombrie 2015

Pagini