Vecernia de Paşti la Catedrala Arhiepiscopală
La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, Vecernia din prima zi de Paști (A Doua Înviere) a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurați de către un sobor de preoți din Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea.
La A Doua Înviere a participat și ASR Principesa Maria a României, care a participat la Sărbătoarea Învierii Domnului în Arhiepiscopia Râmnicului.
După citirea textului biblic în cele 12 limbi, Chiriarhul Râmnicului a subliniat în cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei că „Hristos Cel înviat rupe catapeteasma gândirii noastre pătimașe, intrând întru bucurie și așezând inimi și suflete în liniștea Sa dumnezeiască. Numai experiența Învierii și a vieții veșnice pot să preschimbe inima noastră cea înrădăcinată în nepăsare, în inimă purtătoare de Hristos; numai trăirea de acum, din această viață, a Învierii, poate face sufletul nostru să ardă de dorul cel după Dumnezeu”.