Eşti aici

„Pe corabie fiind, Mântuitorul Hristos săvârșește minunea din adâncurile apei, însă descoperă taina Bisericii și veșnicia Împărăției lui Dumnezeu”

24 Septembrie 2023 / Viața Eparhiei

„Mântuitorul Hristos nu rămâne departe de cei pe care urma să-i aleagă pentru misiunea apostolatului, ci vine în condiția lor de pescari, pentru a le da putere să creadă în El și a-i ridica la o nouă viață. În întâlnirea cu Dumnezeu, totul a fost reînnoit, din trupesc în sufletesc, încât Simon Petru și-a ridicat privirea de la cele materiale spre cele cerești și, cu smerenie, își recunoaște păcătoșenia înaintea Fiului lui Dumnezeu. Pe corabie fiind, Hristos Domnul săvârșește minunea din adâncurile apei însă descoperă taina Bisericii și veșnicia Împărăției lui Dumnezeu și ne cheamă să Îi urmăm Lui”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 24 septembrie, la Parohia Chiciora din Protoieria Râmnicu-Vâlcea.

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „odată intrați în Biserică, corabia mântuirii, toți credincioșii sunt ridicați la starea înaltă de fii și Domnul ne scoate din valurile înstrăinării de oameni, din mândrie, din egoism și ură. Ne face buni prin adevărata bunătate ce ne-o arată, spre a îndrăzni să cerem comuniunea cu Dumnezeu și nu îndepărtarea de El, prin prisma păcatelor noastre.

Chemarea la apostolat este chemarea la sfințenie, pentru că Mântuitorul începe, în chip tainic, să-i învețe despre ascultare și smerenie, despre iubire și jertfelnicie, statornicie în credință, dreptate în fapte, generozitate în ajutorări, curaj în mărturisire și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, din marea Sa iubire față de oameni, Dumnezeu a împărtășit Sfinților Apostoli și urmașii acestora puterea de a ierta păcatele.

Pe corabie, Domnul Hristos luminează mintea Sfinților Apostoli, dăruindu-le o înțelegere profundă a realității, încât este cunoscut altfel decât L-au văzut cei care n-au avut inima curățită de patimi. Mintea Sfinților Apostoli nu s-a întunecat de valoarea bunurilor dobândite, ci a fost luminată de prezența Fiului lui Dumnezeu, pentru că și-au curățit sufletele de întunecimea păcatelor. De aceea, pe măsură ce înaintăm în curățirea sufletului, înaintăm în cunoașterea slavei dumnezeiești”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Alte articole despre: