Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Prin milostenie, omul devine chip al bunătății și al sfințeniei”
„Comuniunea de iubire a dreptului Lazăr cu „Părintele Avraam” ne încredințează, de fapt, că omul poate fi apropiat de Dumnezeu dacă mai înainte a fost apropiat de semenii lui. Smerenia, răbdarea, rugăciunea și celelalte virtuți sunt cele care l-au ajutat pe Lazăr să facă primii paşi pe calea mântuirii. Statornicia în credința că Dumnezeu va răsplăti osteneala sa l-a călăuzit mai departe, până a ajuns în împărăţia lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite la Altarul de Vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
„Milostenia este începutul asemănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv. Dumnezeu este prezentat adesea ca „bun și iubitor de oameni”, „milostiv și iubitor de oameni”, întrucât iubirea Lui pentru om este „negrăită și nemăsurată”.
Harul pe care îl primim de la Dumnezeu ne ajută să descoperim darurile împărtășite nouă, prin care Dumnezeu ne arată iubirea şi purtarea Sa de grijă.
Este însă nevoie de o cunoaștere adâncă și nemijlocită a voii lui Dumnezeu și, mai ales, de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar prin milostenie, omul devine un chip al bunătății și al sfințeniei. Sfântul Ioan Gură de Aur arăta că „omul virtuos străluceşte ca şi cum ar fi scăldat de razele soarelui, ba încă mai strălucitor chiar decât razele soarelui; că nu-şi trimite numai pe pământ lumina sa, ci depăşeşte chiar cerurile”.
Astfel, creştinul devine purtător de lumină atunci când alungă de la sine întunericul egoismului și al păcatelor. Dacă nu reușește să facă acest lucru, arată Sfântul Grigorie de Nyssa, „și nu s-a îndreptat printr-o schimbare a inimii, creează pentru sine în viața viitoare un loc lipsit de orice bine. Își sapă acest loc inevitabil precum sapă cineva un puț adânc și fără fund”.
Nelepădarea de păcatele care înlănțuiesc manifestarea iubirii față de semeni este privită de bogatul nemilostiv, chinuit în iad de neputința de a se împărtăși de iubirea lui Dumnezeu și comuniunea semenilor, drept stare care anticipează locul de suferință în care aceștia se vor așeza. Deși bogatul nemilostiv încearcă să mijlocească Părintelui Ceresc izbăvirea celor cinci frați ai săi care trăiau în aceeași învârtoșare a inimii, află că neputinţa pe care şi-au pricinuit-o prin lipsa de efort a voii lor de a răspunde cu fapta iubirii Lui, descoperită prin cuvintele Sfintele Scripturi, prin chemarea proorocilor la depărtarea de viață păcătoasă, s-a transformat într-o „prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi”. Totodată, „i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi”.
Mântuitorul Hristos a dezvăluit numele lui Lazăr, întocmai cum sunt cunoscute numele tuturor celor iubiți de El. Sfinţenia este modul de actualizare a harului într-o viaţă lipsită de păcat, în care strălucește lumina faptelor bune, prin care înaintăm spre viaţa veşnică”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
