Eşti aici

Tabără de creație pentru tineri la Mănăstirea Sfântul Nectarie

27 Martie 2018 / Învățământ

La Mănăstirea Sfântul Nectarie  se desfășoară, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul, în perioada 26-31 martie, Tabăra de creație pentru tineri.

Tabăra își propune valorificarea tradițiilor religioase și populare din perioada sărbătorii Învierii Domnului, fapt pentru care au fost organizate ateliere de încondeiat ouă. Totodată, sunt organizate întâlniri duhovnicești, pe diferite teme de spiritualitate ortodoxă, dar și teme istorice. 

Participă elevi ai Școlii Gimnaziale din comuna Vlădești și meșteri populari din Cluj, membri ai Asociației Zestrea.

La finalul taberei a avut loc o expoziție la Mănăstirea Sfântul Nectarie din Vlădești, unde au participat domnul primar al comunei Vlădești, Pr. Cristian Bănuță, Consilier Eparhial, părintele Sebastian Mihalcea, Starețul Mănăstirii, doamna director a Școlii Gimnaziale Vlădești, consilieri ai primăriei și cadre didactice din școală.

„Ne bucură faptul că tinerii din apropierea mănăstirii aleg să participle la activitățile duhovnicești, culturale și educative care se desfășoară în cadrul acestei tabere. În felul acesta pot cunoaște tradiția duhovnicească a mănăstirilor ortodoxe, pot afla lucruri inedite și pilduitoare din viețile unor părinți cu viață sfântă, dar, foarte important, să înțeleagă rolul Ortodoxiei în formarea conștiinței naționale. Muzeul mănăstirii păstrează și o colecţie de obiecte tradiționale, pentru că Biserica, dintotdeauna, a susținut și promovat valorile culturale, neuitând, desigur, de mărturisirea credinței celei adevărate”, a precizat părintele Protos. Sebastian Mihalcea, starețul mănăstirii.

Alte articole despre: