Eşti aici

Hramul Parohiei Brezoi I

22 Noiembrie 2016 / Viața Eparhiei

Joi, 21 noiembrie, Parohia Brezoi I din Protopopiatul Călimăneşti a îmbrăcat haină de sărbătoare la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, ocrotitoarea  sfântului locaș. 

Evenimentele duhovnicești au debutat încă din seara zilei de 20 noiembrie, după slujba Vecerniei şi a Acatistului, când Părintele paroh Preoteasa Daniel a susţinut cateheza ,,Maica Domnului, mijlocitoare către Dumnezeu”, fiind continuate în ziua praznicului, prin participarea la slujba Sfintei Liturghii, săvârșită de un sobor de preoţi.

În cadrul manifestărilor spiritual-culturale prilejuite de sărbătorirea hramului bisericii, elevii liceului „Gheorghe Surdu”  au susţinut sceneta „Naşterea şi copilăria Maicii Domnului”, pregătită de doamna Butollo Maria, doamna Sidonia şi Părintele Chima Vasile Marian.

„Sărbătoarea de azi rămâne o pildă a smereniei pentru fiecare creștin, însă, în același timp și o încredințare că, ascultând și împlinind cuvântul lui Dumnezeu, putem nădăjdui să fim așezați în ceata sfinților”, a subliniat Părintele Preoteasa Daniel, parohul bisericii. 

Alte articole despre: