Protoieria Călimănești alături de cei în nevoi
Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, părintele protoiereu Nicolae Moga împreună cu doamna consilier social Viorica Adriana Iancu, au oferit cu multă dragoste, în săptămâna premergătoare Sărbătorii Învierii Domnului, daruri tuturor beneficiarilor Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Băbeni 1, Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Băbeni 2, Serviciului Căsuța de tip familial “Nicoleta “ Băbeni, dar și Complexului familial pentru copilul cu dizabilități Goranu.
Reprezentanții Centrului au mulțumit pentru darurile primite, care au adus lumină în sufletele beneficiarilor.
„Am oferit cu multă bucurie și în acest an bunătăți de sărbători, vorbe calde de mângâiere dar și o rază de lumină în poveștile lor de viață. Am plecat din aceste centre încărcați cu emoție și bucurie, având mulțumirea că prin implicarea Bisericii multe persoane aflate în situații dificile, primesc alinare și sprijin”, a precizat părintele protoiereu Nicolae Moga.