Eşti aici

Proiectul „Ai grijă de inima ta!”, sprijin pentru cei aflați în suferință

4 Mai 2023 / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a derulat proiectul social-filantropic „Ai grijă de inima ta!”. Activitatea s-a desfășurat la Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, unde pacienților le-au fost oferite icoane și daruri, precum și cuvânt duhovnicesc. În derularea acțiunii au contribuit și preoții slujitori ai Capelei „Sfânta Muceniță Filofteia”, aflată în incinta spitalului.

Începând cu anul 1996, Academia de Ştiinţe Medicale din România a declarat ziua de 4 mai drept Ziua Naţională a Inimii. Aceasta a avut ca scop conștientizarea și prevenirea apariției unor afecţiuni cardiovasculare în rândul populației.
„Pacienții internați în Secția Cardiologie au primit daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie. Recunoștința și dragostea sinceră a celor aflați în suferință s-a manifestat prin bucuria cu care ne-au întâmpinat. Îndemnul din acest an al Zilei Naţionale a Inimii - Ai grijă de inima ta! - este adresat tuturor, în acest mod fiind încurajată prevenția și, mai ales, evitarea unor situații nedorite. Părintele Dumitru Stăniloae spunea despre cele două părți ale inimii că „se numesc şi una şi alta inimă, fiindcă sunt regiunile ascunse, centrale ale fiinţei noastre, una a spiritului, cealaltă a vieţii sufleteşti legată de latura biologică a noastră[...]Inima este ceea ce-i mai ascuns şi mai afectuos în noi”. Nădăjduim ca, pe lângă grija cadrelor medicale, prezența noastră să fie o bucurie, astfel încât fiecare dintre cei aflați aici să se însănătoșească și să iasă mai întăriți în dreapta credință și în dragostea întru Hristos”, a precizat doamna Viorica-Adriana Iancu, coordonatoarea Centrului de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu”.

 

Alte articole despre: