Eşti aici

Dezbaterea despre rolul persoanelor vârstnice în cadrul familiei, la Parohia Brezoi

25 Octombrie 2023 / Social

Urmând îndemnului poruncii a V-a din Decalog „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să îți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție”, la Centrul de zi „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, din cadrul Parohiei Brezoi, a avut loc o dezbatere, cu privire asupra rolului persoanelor vârstnice în cadrul familiei, ca ansamblu de comportamente clădite pe iubire față de aproapele și respectul față de părinți.

Familia creştină este instituţia care a asigurat în toate timpurile şi asigură şi astăzi frumuseţea morală, armonia spirituală şi desfăşurarea vieţii normale a credincioşilor în cadrul Bisericii lui Hristos. Familia este locul în care fiecare membru al ei îşi găseşte mângâiere, contribuind esenţial la fericirea copiilor prin educaţia pe care aceştia o primesc de la părinţi.
Respectul față de părinți este o valoare importantă în majoritatea culturilor și societăților din lume. Acesta se referă la manifestarea de recunoștință, iubire și considerație față de părinți, pentru grija, îndrumarea și sprijinul pe care l-au oferit în creșterea și dezvoltarea noastră armonioasă. Este important să recunoaștem importanța acestui aspect și să-l practicăm în viața de zi cu zi.
Astfel, persoanele vârstnice de la Centrul de zi „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, alături de părintele paroh Preoteasa Daniel și părintele Vasile Chima, au avut parte de o discuție încurajatoare și motivantă cu privire la cunoștințele de bază ce se formează într-o familie prin comportament: politețe, cinste, sinceritate, decență și respect.
„Odată cu îmbătrânirea, rolul familiei în viaţa persoanelor în etate crește semnificativ: încetarea muncii odată cu pensionarea, adesea înrăutăţirea stării de sănătate în această perioadă, reducerea mobilităţii marginalizează posibilităţile, interesele și activităţile bătrânilor, iar toată atenţia este direcţionată spre familie și diferite tipuri de activităţi desfășurate în cadrul acesteia. În acest context, relaţiile familiale înlocuiesc o serie largă de contacte sociale, care, odată cu trecerea timpului au fost omise sau reduse. Înrăutăţirea stării de sănătate, care se amplifică cu înaintarea în vârstă și reducerea stării funcţionale integrează persoana într-o poziţie tot mai mare de dependenţă faţă de alţi membri ai familiei, necesitând ajutor și susţinere. Aflându-se în familie, persoanele în etate pot conta pe siguranţa și suport faţă de problemele pe care le înfruntă. În acelaţi timp, efectuând diferite activităţi casnice, ajutând alţi membri ai familiei în contextul muncii în cadrul gospodăriei, la educarea copiilor, persoana vârstnică obţine sentimentul de siguranţă în propriile forţe, în utilitatea sa, ceea ce îl ajută să se adapteze parţial la schimbările datorate înaintării în vârstă”, a precizat părintele paroh Daniel Preoteasa.

Alte articole despre: