Eşti aici

Activități catehetice și duhovnicești la Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții”, în Săptămâna Patimilor

12 Aprilie 2023 / Învățământ

Copii de la grădinița gradinita Busy Bees au participat miercuri, 12 aprilie, la slujbele săvârșite la Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții” din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Vizita a fost inclusă în șirul activităților cu tematică pascală, pe care educatoarele le-au desfășurat în această săptămână, pentru ca cei mici să înțeleagă importanța Praznicului Învierii Domnului și a pregătirii pentru această sărbătoare.

Copiii, ai căror părinți și-au dat acordul, au primit Sfânta Împărtășanie, iar la final pr. Mihai Cârstea le-a vorbit celor mici despre rugăciune, prin care au înțeles cum răspunde Dumnezeu rugăciunilor lor.

Copiii au vizitat, apoi, prima grădiniță din Râmnicu-Vâlcea, aflată în curtea bisericii, unde funcționează și în prezent. Copiii au primit dulciuri şi au petrecut câteva minute la joacă din incinta așezământului.

Alte articole despre: