Colocviul „Trecutul și viitorul studiilor bizantine” din cadrul Simpozionului Internațional „Centenarul congreselor de studii bizantine 1924-2024. Congresul de la București și internaționalizarea studiilor bizantine”

Evenimentul s-a desfăşurat la MNAR, în perioada 4-5 septembrie 2024, și la mănăstirile Cozia și Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului, în perioada 6-7 septembrie 2024.
Astfel, vineri, 6 septembrie 2024, la Mănăstirea Cozia a avut loc Colocviul „Trecutul și viitorul studiilor bizantine”, manifestare ce a reunit peste 20 de bizantiniști de renume din întreaga lume.

În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a evidențiat faptul că:
„Evenimentul de anul acesta, aflat la cea de-a XXV-lea ediție, marchează împlinirea a 100 de ani de la Primul Congres de studii bizantine, care a fost organizat de reputatul istoric Nicolae Iorga la București, în anul 1924, cu participarea unor bizantiniști de renume din întreaga lume.
Pe parcursul acestui prim veac de activitate, Congresul de studii bizantine și-a dedicat atenția promovării tezaurului de monumente şi documente bizantine, dar și reliefării conexiunilor dintre cultura, arta și spiritualitatea bizantină și cea a diferitelor spații culturale din întreaga lume, întrucât, pentru câteva secole, civilizația europeană a stat pe un pilon important, care este Imperiul Bizantin, ai cărei moștenitori suntem, într-o formă sau alta, cu toții. Astfel, unul dintre meritele Congresului de bizantinologie, și nu poate fi singurul, este acela de a fi făcut posibilă valorificarea patrimoniului cultural prin abordări interdisciplinare în context local și internațional.
În spațiul românesc, principiile solide, civilizaţia şi impresionanta cultură bizantină au însoțit poporul român o însemnată parte a istoriei sale, contribuind la constituirea modelului politic al statelor românești, prin formula suveranității domnului ca uns al lui Dumnezeu și prin asimilarea unor trăsături ale monarhiei bizantine, prin organizarea sfatului domnesc, dar și prin poziția Bisericii în raportul cu statul, asemănătoare celei a patriarhului Constantinopolului față de bazileus, desigur, fără a exercita rolul de conducere a altor Biserici.
Deși în primul mileniu au existat îndelungate relaţii economice, politice, ecleziastice şi culturale cu Imperiul Bizantin, acestea  vor cunoaște o nouă direcție odată cu întemeierea statelor românești, în secolul al XIV-lea, cărora, în chip firesc, le-au urmat organizarea mitropoliilor Țării Românești și Moldovei. După modelul bizantin, domnitorii români și-au asumat rolul de protectori ai mănăstirilor din Muntele Athos și, ulterior, după 1453, al mănăstirilor și chiar al patriarhiilor din Constantinopol, Ierusalim, Antiohia și Alexandria, un sprijin deosebit de important acordat pe parcursul a mai bine de cinci veacuri.
Aici, la Mănăstirea Cozia, descoperim o adevărată frescă a moștenirii bizantine, pe care ctitorul ei, „Io Mircea Voievod”, a înveșnicit-o în cultura și spiritualitatea poporului român, într-o perioadă anterioară cuceririi Constantinopolului, în care contactele cu Imperiul Bizantin au înrâurit deopotrivă în politica, arta, cultura și spiritualitatea românească. Era încă vie în memoria colectivă imaginea Imperiului Bizantin din timpul „dinastiei macedonene” (867-1081), când, alături de perioada iustiniană, putem spune că atinsese apogeul.
După modelul imperial bizantin, Mircea cel Mare, urmând înaintașilor săi în scaunul domnesc al Țării Românești, păstrează vocabula „Io“ în titulatură și proclamă calitatea de ,,binecredincios în Hristos, din mila lui Dumnezeu, domn a toată Ungrovlahia…” . Obârşia bizantină a acestei formule de intitulare nu poate fi pusă la îndoială, iar prin afirmarea dreptului divin de a conduce, contribuia la consolidarea prestigiului domnitorului, fapt pentru care vocabula „Io“ va fi păstrată în titulatura lui Mircea și în unele documente din perioada următoare , precum și a urmașilor săi, inclusiv după anul 1453. „Ideea politică a domniei autocrate beneficia deja de o moștenire câtuși de puțin neglijabilă de expresii diplomatice ale acestei concepții, reproduse, pe o cale sau alta, după modelul bizantin” . Conducerea teocratică, sub puterea lui Dumnezeu, şi autocratică, exercitată prin monarh cu putere absolută, a fost marcată și prin prezența vulturului bicefal pe ancadramentul ferestrei amplasată în partea dreaptă a naosului Mănăstirii Cozia, element care se regăseşte în ansamblul decorativ al ferestrelor bisericilor Dečani sau Kalenić, cât și în portretizarea tabloului votiv cozian, unde Mircea apare în costum de cavaler, alături de fiul său Mihail, purtând pe genunchi și pe mantie emblema heraldică a împăraţilor bizantini. Totodată, pe unele monede, Mircea cel Mare apare cu efigie și lance , model pe care îl regăsim în reprezentările basileilor.
Tot după modelul bizantin, parte dintre monedele bătute în timpul voievodului Mircea aveau pe revers bustul Mântuitorului, cu nimb, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând, cu mâna stângă, la piept, o carte închisă , sau înconjurat de iniţialele Is şi Hs . Aceste simboluri arată că, de fapt, în toate acţiuniunile pe care le-a desfășurat, voievodul muntean a urmărit să susțină unitatea Bisericii, prin care sprijinea unitatea statului, în contextul expansiunii otomane din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. A privit oportună ctitorirea de lăcașuri sfinte și dezvoltarea culturii și a artei, ca modalitate de întipărire a conștiinței naționale.
Voievodul muntean a întrezărit și capacitatea monahismului de a contribui la păstrarea identității creștine a neamului românesc, arătând că poporul este chemat să-L cunoască pe Dumnezeu şi să se împărtăşească din harul Său, dar și de a inspira o întreagă cultură ce izvora, preponderent, din frumusețea arhitectonică și cea a veșmântului pictat în lăcașul de cult, înconjurat de chilii și odăi domnești. 
Prin ctitorirea Mănăstiri Cozia, după modelul bazileilor de altădată, asistăm la manifestarea potenţialului culturii şi artei religioase de factură bizantină, de care nu se diferenţiază stilistic, însă pe care s-au grefat elemente de artă populară ori cele ale artei apusene, ajungându-se la o creaţie nouă, cu trăsături proprii, la o artă specific românească.
Lăcașurile de cult nu s-au dorit a fi simple monumente arhitectonice și, în acest sens, descoperim la Mănăstirea Cozia, încă din secolul ctitoriei sale, duhul filocalic al unei vechi comunități monastice care s-a făcut părtașă tradiției isihaste, întemeiată pe rugăciune și contem¬plație, pe o teologie a vederii și experierii luminii dumne¬ze¬iești, a îndumnezeirii omului. De altfel, înnoirea duhovnicească isihastă a exercitat în veacul al XIV-lea o influenţă uriaşă asupra întregului spațiu bizantin, atât în plan duhovnicesc, cât şi în planul artei creştine, prin capacitatea de sugerare a unei adânci vieţi spirituale. Și la Mănăsirea Cozia, ansamblul iconografic al pronaosului, una dintre puținele mărturii ale artei secolului al XIV-lea, înfăţişează Sinaxarul  - calendarul sfinţilor şi sărbătorilor de peste an, Imnul acatist şi Sinoadele ecumenice.
Imnul Acatist reprezintă o creaţie de excepție a imnografiei bizantine închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Constantinopolul era prin excelenţă cetatea ei, he Polis sou, locul care avea cele mai multe biserici şi locaşuri închinate Maicii Domnului, unde se păstrau relicve care i-ar fi aparţinut, în care se afla vestita biserică a Vlahernelor . Imnul este de o bogăţie stilistică deosebită, ilustrând în mod fericit modul în care spiritualitatea bizantină a înţeles şi tradus cultul. Reprezentat pe peretele de răsărit al pronaosului Mănăstirii Cozia, Imnul acatist slăveşte în imagini pe Născătoarea de Dumnezeu, amintind paginile de manuscris, prin fineţea desenului şi decorativismul compoziţiilor, ca şi prin locul important rezervat textului în fiecare imagine. Apariţia acatistului nu a fost, probabil, străină de aspectul mariologic al isihasmului.
Alături de Imnul Acatist, Sinoadele ecumenice redau o maiestuoasă şi sublimă mărturisire de credinţă, păstrând în acelaşi timp forţa de evocare a unor evenimente istorice petrecute în Imperiul Bizantin, cu însemnătate deosebită în apărarea învățăturii de credință. Scenele prezintă în prim plan patru sau cinci ierarhi, singurii ale căror nume sunt scrise pe aureole, înfăţişându-i pe titularii scaunelor patriarhale, care sunt dispuşi în jurul basileului, aşezat pe un loc central, păstrând aspectul dogmatic-teologic al sinodului prin imaginea ierarhului care pronunţă actul de condamnare al ereticului, mărturisindu-şi în acelaşi timp dreapta credinţă.
Iconografia, de o excepţională calitate, aparţine artei monastice bizantine paleologe, redescoperind vocaţia pedagogică a picturii, a cărei coerenţă este asigurată de ideea jertfei euharistice. De altfel, întreg ansamblul pictural este conceput sub semnul concepţiilor teologale exaltate de curentul mistic al isihasmului, cunoscut în întreg spațiul bizantin.
Deopotrivă, la Mănăstirea Cozia, de arta bizantină este legată decorația sculptată în piatră și lemn, de un înalt nivel de virtuozitate, pictura, înființarea școlii de caligrafi şi copişti, sub îndrumarea stareţului Sofronie şi a monahului Filotei, autorul Pripealelor, epitaful  ţesut pe mătase, cu fire din argint şi argint aurit, iar arhitectura bisericii închinate Sfintei Treimi descoperă sentimentul măsurii şi gustul bizantin pentru logica formelor.
Întocmai ca și basileii de altă dată, voievodul muntean a oferit ajutor Bisericii Cuvioasa Parascheva din Silistra, celei așezate sub ocrotirea Sfântului Atanasie la Niculiţel, bisericilor din Enisala şi Murighiol, sau a contribuit la repararea Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş şi a vechilor ctitorii ale târgului Bucureşti, ori ale bisericilor de mir din Drobeta-Turnu Severin, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Hârtieşti (Argeş). Voievodul Mircea cel Mare a sprijinit și Mănăstirea Cutlumuş de la Muntele Athos, „marea lavră a Ţării Româneşti”, „mărită şi înfrumuseţată” de Nicolae Alexandru (1352-1364) şi Vlaicu, şi susţinută de Radu I Basarab.
Stăpânind şi domnind „toată ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi”, şi „herţeg” al Amlaşului şi Făgăraşului fiind, învingătorul de la Rovine a vegheat la păstrarea şi întărirea Ortodoxiei şi în Ardealul românesc, unde, din 1401, mitropolitului Antim i s-a acordat de către Patriarhia Ecumenică titlul de „exarh a toată Ungaria şi al Plaiurilor.
Elemente bizantine se regăsesc și la nivelul organizării instituțiilor statale: preluarea unor texte legislative, perceperea taxelor și a impozitelor (unele dintre ele cu denumiri grecești, trecute prin filieră slavă), existența catastifelor fiscale, recensămintele populației o dată la cinci ani, separarea bunurilor private de cele publice, reînnoirea actelor de proprietate la fiecare urcare pe tron sau organizarea armatei.
Modelul bizantin adoptat de Voievodul Mircea cel Mare se va întipări adânc în conștiința domnitorilor români. După căderea Constantinopolului, în anul 1453, parte dintre domnitorii români vor prelua rolul de apărători ai Ortodoxiei, iar Țările Române au devenit adevăratele centre ale lumii orientale creștine și societăți extrem de cosmopolite în care moștenirea Bizanțului s-a păstrat.
Domnitorii români nu s-au mulţumi doar să reia legăturile cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, ci au exercitat o adevărată tutelă asupra Patriarhiei şi a Bisericii Orientale, încât Vasile Lupu al Moldovei a ajuns să fie socotit „locţiitor şi asemănător“ al împăraţilor bizantini, „fala romeilor“, „sprijin unic, unică glorie şi bucurie a neamului grecesc lipsit de împărat“.
Moștenirea bizantină avea să se mențină în spațiul românesc și să cunoască o nouă perioadă de înflorire, până la apogeu, în timpul domniei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, un „alt Constantin ... şi la nume şi la faptă asemenea cu acela” , cum îl numea Episcopul Mitrofan al Buzăului într-un Minei din 1698. „În monarhia culturală a Brâncoveanului, ce purta, nu mai puţin, cu sine germenii unei concepţii moderne asupra cârmuirii statului, patronajul asupra acestui Orient dominat cândva de cetatea lui Constantin cel Mare, năzuia să reînvie, pe tărâm eclesiastic mai ales, ceva din splendoarea Bizanţului” , remarca academicianul Răzvan Theodorescu.
Apropierea de modelul bizantin impus de Sfântul Împărat Constantin s-a realizat printr-o amplă lucrare culturală, încununată prin ctitoria unor biserici și mănăstiri și, de aceea, vă invităm să le descoperiți frumusețea în cadrul ultimei părți a acestui colocviu care se va desfășura mâine la mănăstirile Hurezi, Dintr-un Lemn, Surpatele și Govora.
Dorim tuturor participanților bucuria de-a descoperi și aprofunda în cultura Olteniei de sub Munte strălucirea culturii și spiritualității bizantine care s-a prelungit, într-o adevărată moștenire, până în prezent!”.