Sprijin pentru o familie căreia i-a ars o parte din casă în urma unui incendiu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului, în colaborare cu Parohia Racovița, din Protoieria Călimănești, a acordat produse sanitare pentru baie (lavoar ceramic, cadă, gresie, faianță), ciment, scândură și OSB exterior, pentru o familie greu încercată, a cărei casă a fost distrusă în urma unui incendiu.
„Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu Parohia Racovița, s-a implicat în acest caz social deosebit, cu dorința de a schimba viața acestei familii de la deznădejde la speranță și de a readuce zâmbetul și bucuria pe chipul copiilor. Chiar dacă familia nu a vrut să se plângă în aceste momente de cumpănă, noi, am venit în sprijinul lor cu materiale de construcție și produse sanitare, pentru că doar împreună putem să ieșim din impas” – a precizat Viorica Adriana Iancu, Consilier social.