Bucuria, pacea și iubirea față de aproapele – semnele învierii noastre întru Domnul

„Noi știm că am trecut de la moarte la viață,
pentru că iubim pe frați”(I Ioan III, 14)

Preacuvioși și Preacucernici Părinți, 
Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Fără credința în Înviere nu este cu putință a afla sensul vieții. Nimic din cele ale lumii acesteia nu își găsește rațiunea fără Înviere. Dacă moartea este sfârșitul existenței, atunci nu există o raționalitate a lumii. Prin moartea și Învierea Sa, Mântuitorul Hristos desființează moartea ivită în lume ca urmare a păcatului, redându-i omului veșnicia, readucând întregii făpturi raționalitatea sa. Viața veșnică nu trebuie considerată o noțiune abstractă, o realitate existențială presupusă, ci este părtășia la viața lui Hristos, El fiind, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „întâiul născut din morţi” (Coloseni I, 18), noi înviind doar prin Învierea Lui, așa cum sfinții isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț pe care întreg anul acesta îl comemorăm în chip deosebit, ne învață: „Noi prăznuim Paștile, după Evanghelie, adică trecerea firii noastre, întru Hristos, de la moarte la viață, de la stricăciune la nestricăciune”[1]. Părtași fiind la Învierea Domnului, suntem chemați să ne schimbăm modul de viețuire, modul de gândire, modul de a ne raporta la semenii noștri: „Aşadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni III, 1-3). „Cugetarea la cele de sus”, după Sfântul Grigorie Palama, reprezintă umblarea „întru înnoirea vieţii” (Romani VI, 3): „Așa precum Hristos a murit în slăbiciunea și necinstea trupului, dar a înviat după putere și slavă dumnezeiască, tot așa și cei ce-și trăiesc viața lor după Hristos sunt semănați după moarte, cum iarăși spune Pavel, întru slăbiciune și necinste, dar se vor scula întru putere și slavă (I Corinteni XV, 43), primind un trup slăvit și înveșnicit, așa cum a avut Hristos după Înviere”[2]. Trăirea credinciosului „întru înnoirea vieții” înseamnă trăirea în bucuria și pacea pe care Învierea Sa o aduce. Cuvintele Sale adresate după Înviere au fost cele prin care a binevestit Împărăția cea Nouă, Împărăția bucuriei și a păcii, femeilor mironosițe adresându-le îndemnul „Bucurați-vă!” (Matei XXVIII, 9), iar Sfinților Apostoli: „Pace vouă!” (Luca XXIV, 36; Ioan XX, 19; 21; 26); însăși înomenirea Sa a fost anunțată ca venirea păcii și bucuriei: „Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul [...]. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca II, 10; 13-14 ). Pacea și bucuria sunt elementele principale ale Împărăției lui Dumnezeu, împărtășite ca binecuvântare a Acesteia, prin Persoana Mântuitorului Hristos Cel Înviat: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu [...] este pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani XIV, 17).

Pacea și bucuria izvorâte din Persoana Mântuitorului Cel Înviat din morți nu pot fi alungate de problemele cotidiene, de necazurile și suferințele din lume, ci, dimpotrivă, toate acestea îl fac pe credincios să se apropie și mai strâns de Hristos Cel înviat din morți, pacea și bucuria fiind dăruite ca roade ale Duhului: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea [...]” (Galateni V, 22).

Învierea Domnului, desființând moartea, aduce în lume pacea ca stare duhovnicească a celui ce trăiește Împărăția Sa înlăuntrul său (Luca XVII, 21), pace la nivel personal, dar și la nivel social, acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Celui Înviat (Matei XVIII, 20): „(...) murind, înviind şi înălţându-Se la ceruri a șezut în trup la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Aceasta, pentru ca şi noi, murind, să nădăjduim sigur că vom învia şi vom vieţui o viaţă desăvârşit despărţită de toată moartea şi de toată coruperea şi ne vom înălţa la ceruri şi vom primi cinstea şi slava cea întru Dumnezeu Tatăl prin mijlocirea Fiului Însuşi şi petrecerea fericită şi veşnică împreună cu El”[3].

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Evanghelia nu îndreptățește sub nicio formă alungarea păcii din societate, deoarece aceasta înseamnă alungarea binecuvântării Împărăției lui Dumnezeu, adică nepăsarea față de Învierea Domnului. Dumnezeu nu impune nimic nimănui cu forța, ci pe toate le oferă întru iubirea Sa. Lumea de astăzi are nevoie acut de prezența lui Hristos Cel înviat în mijlocul ei ca Izvor al păcii și al bucuriei: „Aşadar, dacă Împărăţia lui Dumnezeu este în noi şi dacă această Împărăţie a lui Dumnezeu este dreptate, pace şi bucurie, înseamnă că acela care trăieşte în acestea este în Împărăţia lui Dumnezeu [...]. Şi la drept vorbind, dacă luăm în considerare acea stare de contemplaţie prin care se obţin virtuţile trebuitoare pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în ce altceva să ne încredem, dacă nu într-o stare de bucurie fără de sfârşit? Ce altceva se potriveşte cu adevărata fericire, decât liniştea neîncetată şi bucuria veşnică?”[4].

Bucuria și pacea devin astfel premise ale iubirii față de semeni și ele izvorăsc din libertatea față de frica morții desființată de Mântuitorul Hristos prin Învierea și Înălțarea Sa la Cer. Lumina Învierii ne face să Îl vedem pe Hristos în aproapele și să-l iubim pe acesta ca pe Domnul Hristos, așa cum Sfântul Ioan Teologul mărturisește: „Cel ce zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, iar sminteală nu este în el. Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (I Ioan II, 9-11). În persoana celui de lângă noi Îl întâlnim la modul concret pe Hristos Cel înviat, așa cum Sfântul Simeon Noul Teolog ne învață: „El a primit să ia asupra Sa fața fiecărui om lipsit și să se unească pe Sine cu fiecare, ca nici unul dintre cei ce cred în El să nu se înalțe împotriva fratelui, ci fiecare, văzând pe fratele și pe aproapele său ca pe Dumnezeul său, [...] și să-l primească și să-l cinstească întocmai ca pe Acela, și să-și deșerte toate averile spre slujirea lui, precum și Hristos Și-a vărsat sângele Său pentru mântuirea noastră”[5]. A-L vedea pe Domnul Hristos înviat în aproapele este singura posibilitate de a-l iubi pe semenul nostru și singura șansă de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu și cu oamenii: „Cel ce a primit porunca să-l aibă pe aproapele ca pe sine însuși e dator, desigur, să-l aibă așa nu numai într-o zi, ci toată viața. Și celui căruia i s-a poruncit să dea fiecăruia care cere i se poruncește aceasta pentru toată viața sa. Și cel ce vrea ca alții să-i facă lui lucrurile bune pe care le voiește, acestea i se cer și lui să le facă altora”[6]. Semnul învierii sufletului nostru în Hristos este iubirea semenilor: „Noi știm că am trecut de la moarte la viață, pentru că iubim pe frați”(I Ioan III, 14).

În acest sens, nu ni se pare nimic surprinzător că doar prin Învierea Domnului se restabilește la adevărata sa dimensiune nu doar comuniunea omului cu Dumnezeu, Domnul înălțând la Cer firea umană, ci și comuniunea dintre semeni: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea” (Matei XXVIII, 10). Cercetătorii Sfintei Scripturi au observat că acum este pentru prima dată când Domnul îi numește pe ucenicii Săi „frați”. Frățietatea creștinilor între ei, dar și cu Hristos este și consecința bucuriei Învierii. Apostolii și femeile mironosițe nu pot ține doar pentru ei vestea Împărăției, ci împărtășesc tuturor această mare bucurie: „Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei” (Ioan XX, 18). Învierea ne face să conștientizăm, prin pacea și bucuria pe care aceasta o aduce, iubirea semenilor ca prezență a lui Hristos cel Înviat în sufletele lor, deopotrivă cu ale noastre: „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem «fraţilor» şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”[7].

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Să încercăm cu toate puterile noastre să înviem sufletele noastre și ale semenilor noștri prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și, așa cum Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, cel de-al treilea sfânt isihast comemorat anul acesta în chip deosebit, la împlinirea a trei sute de ani de la nașterea lui, ne îndeamnă: „Să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii, adică să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, să ne iubim unul pe altul din tot sufletul nostru cu cea adevărată și după Dumnezeu dragoste și să fim blânzi și fără răutate. Să ne păzim de vorba deșartă și de ținerea de minte a răului, și de cele asemenea acestora […]. Iar mai vârtos acum, de această dată, după porunca Domnului, să ne sârguim din tot sufletul”[8] să iertăm toate pentru Înviere.

Iubiți părinți și dreptslăvitori creştini,

Vă reamintim, ca în fiecare an, că în Duminica a treia după Paști, a Mironosițelor, anul acesta în ziua de 8 mai, prăznuim Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Arhiepiscopul Râmnicului, sărbătoare ce are o însemnătate deosebită pentru această eparhie, întrucât acest sfânt ierarh este cel care a rectitorit și a întărit, ca nimeni altul, viața duhovnicească din acest ținut binecuvântat de Dumnezeu. Dacă anul acesta îl comemorăm în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, cel care a înnoit în țara noastră monahismul, introducând rugăciunea neîncetată și în mănăstirile chinoviale, nu putem să nu vă aducem aminte faptul că Sfântul Ierarh Calinic este urmașul duhovnicesc al acestuia datorită vrednicului său înaintaș, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani. Astfel, vă așteptăm la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae în data de 8 mai, spre a ne ruga împreună Bunului Dumnezeu, ca, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, să ne statornicească și pe noi în lucrarea cea bună și să primiți fiecare binecuvântare de la Dumnezeu.

Ne rugăm la acest slăvit praznic al Bisericii noastre, pe care Dumnezeu l-a făcut ca „să ne veselim și să ne bucurăm întru el”, ca Mântuitorul Hristos Cel Înviat din morți să vă binecuvinteze sufletele și casele cu Lumina cea veșnică, cu bucuria și pacea Învierii Sale!

Hristos a înviat!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Înviat din morți, rugător,

† VARSANUFIE

Arhiepiscopul Râmnicului