„Colinde, colinde...vestiți și dăruiți!” – proiect cultural - filantropic la Parohia Valea Bisericii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub îndrumarea Sectorului de Învățământ și Activități cu tinerii, în Parohia Valea Bisericii - Orlești, din Protoieria Drăgășani se desfășoară programul pastoral-filantropic Colinde, colinde...vestiți și dăruiți!
În perioada 6 - 27 decembrie, Grupul de inițiativă în educație și timp liber de calitate al parohiei Valea Bisericii din Orlești organizează săptămânal, în zilele de sâmbătă și duminică întâlniri catehetice ale tinerilor, având ca temă centrală milostenia, ca primă virtute a bunului creștin. Cu acest prilej, tinerii cântă colinde, rostesc rugăciuni și vizitează pe cei bolnavi și singuri, aflați în evidențele sociale ale parohiei. La finalul activităților, sub îndrumarea domnului profesor Dragoș-Teodor Zaharia, fiu duhovnicesc al parohiei, tinerii învață să cânte la chitară.
La îndemnul părintelui paroh Sîia Luca-Georgian, credincioșii participă la colecta de alimente, haine, jucării și rechizite organizată de către Comitetul Parohial, iar darurile obținute vor fi împărțite a doua zi de Crăciun bolnavilor de la Spitalul Drăgoiești și copiilor din Centrele de Plasament din Băbeni și Râmnicu-Vâlcea.
Într-un frumos parteneriat social-educațional dintre Parohie, Centrul de Zi pentru copii și Asociația Hrană pentru Trup și Suflet din Orlești, în prima săptămână a programului, 15 copii au primit daruri de alimente și dulciuri.
"Colinde, colinde...vestiți și dăruiți! este un proiect de suflet, pastoral-filantropic, aflat la cea de-a treia a ediție în parohia noastră. Cu mâini multe, adunând fărămituri de hrană din case de creștini, colindăm și vestim pe la uși însingurate că din Cer coboară pentru toți un Dar: Prunc Sfânt și Domn, Iisus Hristos, ce grabnic ne împacă cu Tatăl Cel Ceresc, prin Duhul Sfânt.
Suntem binecuvântați să avem în jurul nostru, în parohia noastră, oameni cărora le pasă de cei aflați în neputințe, cărora nu le este indiferent dacă avem în sat copii triști...
De aceea, dragi fii duhovnicești, prin implicarea dvs.în colectele de alimente, haine, rechizite și jucării, luminați duhovnicește biserica noastră și viața primitorilor de daruri! Simțim asta și acum, în ochii celor mici și vârstnici pe care-i bucurați cu daruri. Pentru aceasta, ei vă mulțumesc!
Suficiența postului, înmulțirea rugăciunii sau înfrânarea de la rău nu pot da viață fără milostenii; nu e suficient să nu faci nimănui nici un rău, ci e necesar să faci mult bine în jurul tău pentru a dobândi dragostea milostivă a lui Dumnezeu!
Așadeci, rămâneți încredințați toți cei ce vă dăruiți în acest frumos proiect parohial:
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui!", a precizat părintele Sîia Luca-Georgian în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți la Centrul de Zi pentru Copii din cadrul Primăriei Orlești.