Eşti aici

Parohiei Jiblea-Veche Parohiei Jiblea-Veche

Cinstirea eroilor neamului românesc la Parohia Jiblea-Veche

14 Iunie 2016 / Învățământ

Astăzi, 9 iunie 2016, Ziua Eroilor și a Înălțării Domnului a fost sărbătorită cu pioșenie de  credincioșii Parohiei Jiblea-Veche. După Sfânta Liturghie, prin participarea enoriașilor și a elevilor de la Școala Gimnazială „Șerban-Vodă Cantacuzino” Călimănești, s-au desfășurat mai multe activități: slujbă de pomenire a eroilor neamului, moment de reculegere dedicat Eroilor neamului românesc, depunere de coroane și flori la Monumentul Eroilor din Jiblea-Veche, orașul Călimănești, de către domnul primar, domnul viceprimar și colonelul în rezervă Străchinescu Dumitru împreună cu enoriașii Parohiei Jiblea-Veche, intonarea Imnului eroilor de către  un grup de elevi coordonați de doamna profesoară Holtei Corina.

Părintele Negrea Constantin a rostit un cuvânt de învățătură și domnul primar o alocuțiune având ca temă Cinstirea eroilor neamului românesc.

În această zi sfântă a Înălțării Domnului la cer, zi în care facem și pomenirea înălțării sufletelor acestor eroi spre tronul Tatălui ceresc, să vărsăm și noi o lacrimă a recunoștinței și a prețuirii  noastre pentru jertfa lor. Să fim cu gândul la ei și la locurile memorabile, de mult intrate în istorie și în legendă, locuri în care își dorm somnul de veci, în nădejdea învierii. Să-i cinstim cu convingerea că jertfa lor pe altarul țării va fi bine primită de Părintele ceresc, că sângele lor va rodi daruri pentru țara căci prin sacrificiul lor au devenit împreună lucrători cu Dumnezeu, spre unitatea neamului, spre înălțarea țării primind cununa vieții pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor ce-L iubesc.

Alte articole despre: