Eşti aici

Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu
Parohia Bercioiu

Activități organizate cu ocazia Zilei Mărțișorului și Zilei Femeilor Creștine

Sâmbătă, la Parohia Bercioiu s-a desfășurat un atelier de creație cu ocazia Zilei Mărţişorului şi a Femeilor Creştine.

Sâmbătă, 27 februarie 2016, după Sfânta Liturghie, la Parohia Bercioiu din Protopopiatul Călimănești, la inițiativa şi cu binecuvântarea părintelui Dragoș Frunzescu, s-a desfășurat un atelier de creație cu ocazia Zilei Mărţişorului şi a Femeilor Creştine.

Copiii din cadrul grupei de cateheză, sub îndrumarea doamnei învățătoare Vlădulescu Roxana, au participat cu multă bucurie la acest atelier de creație. Timp de trei ore, cei mici au realizat mărțișoare, felicitări și brățări, care au fost valorificate duminică după terminarea Sfintei Liturghii, în cadrul unei expoziții cu vânzare, în vederea realizării unei acțiuni de binefacere. Expoziția s-a adresat credincioșilor prezenți la biserică prin implicarea directă a copiilor și tinerilor din grupa de cateheză.

Din fondurile strânse au fost ajutaţi copiii din Centrul de Plasament - Casa Pinochio, din Orașul Băbeni.        

Fișiere atașate

Alte articole despre: