Eşti aici

Carte de rugăciuni. Ofrandă Sfântului Calinic

Volumul intitulat Carte de rugăciuni. Ofrandă Sfântului Calinic, apărut la Editura Praxis cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Varsanufie, reprezintă un gest de evlavie adus Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, care a fost Episcop al Râmnicului între anii 1850-1868.

Data publicației: 
Aprilie 2015

Sfântul Ierarh Calinic mărturisea într-un cuvânt al său că dacă Moise nu ar fi luat de la Dumnezeu Toiagul puterii, nu ar fi biruit puterea lui Faraon; asemenea şi mintea noastră, dacă nu va primi puterea rugăciunii, pe păcat şi pe puterile cele diavoleşti a le sfărăma nu îi va fi cu putinţă. 
Cartea de rugăciuni, alcătuită la 1861 de Sfântul Ierarh Calinic, reeditată în condiții grafice deosebite de către Editura Praxis a Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului, se dovedește a fi un adevărat toiag al puterii dumnezeiești, pe de o parte, prin faptul că ea cuprinde pravila zilnică rânduită de Sfinții Părinți pentru orice creștin, iar pe de altă parte este toiag cu putere multă, prin faptul că ea a fost alcătuită sub forma aceasta de un om sfânt. Limba plină de mireasmă duhovnicească din această carte de rugăciuni se arată a fi cu adevărat hrană pentru omul care se roagă lui Dumnezeu.
Cartea a fost completată cu fragmente din scrierile Sfântului Ierarh Calinic, preluate și transliterate din manuscrisele care i-au aparținut. Detaliile grafice au avut ca sursă de inspirație ornamentele prezente în manuscrisele care au aparținut bibliotecii Mănăstirii Cernica şi care în prezent se găsesc la Biblioteca Academiei Române din București.

Pentru achiziționarea volumului puteți accesa și http://www.librariasophia.ro/carti-Carte-de-rug%C4%83ciuni-Ofrand%C4%83-...