Eşti aici

Prof. Univ. Dr. Alexandru Popescu-Mihăești, chipul luminos al dascălului, omul de cultură și de înaltă ținută morală

4 Aprilie / Cultural

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la înmormântarea domnului Prof. Univ. Dr. Alexandru Popescu Mihăești.

Cu adâncă tristețe am primit vestea trecerii la cele veșnice a domnului Prof. Univ. Dr. Alexandru Popescu-Mihăești, cercetător în domeniul lingvisticii, psihologiei și științelor didactice, dascăl de vocație și mentor pentru numeroase generații de profesori.

L-am cunoscut la o vârstă în care, cu multă înțelepciune, privea cultura și educația prin capacitatea dascălului de a prelungi cercetarea academică în formarea societății, un demers în care, în permanență, a trăit deplin încredințat că Dumnezeu i-a fost mereu aproape. Mărturisea, de altfel, la împlinirea vârstei de 80 de ani, „că nimic din ceea ce realizăm în viață nu are valoare și trăinicie dacă nu servește semenilor și dacă nu este făcut cu credință în Dumnezeu și cu iubirea necondiționată a oamenilor”.

S-a născut la 14 martie 1933, în comuna Mihăești, în familia cantorului bisericesc  Gheorghe Popescu și a soției sale Polixenia, fiind cel mai mic dintre cei șase frați. În casa părintească a fost întru totul copleșit de „comportamentul plin de demnitate fină, neregizată, spontană și cu multă smerenie” al mamei, dar animat de continua activitate culturală pe care o desfășura tatăl său, un împătimit autodidact care a dirijat corul căminului cultural, a fost membru în formația de teatru a Preotului Petre Petroșanu și a purtat corespondență cu anumiți scriitori.

Mediul cultural al satului și valorile morale ale familiei sale i-au rămas întipărite în suflet întreaga viață, oferindu-le drept model de formare și de trăire. Și-a dedicat întreaga viață studiului, împlinind deopotrivă dorința mamei, care a vrut să fie învățător, dar și nestăvilita sete de cunoaștere și dorința de învățare care l-au făcut remarcat atât în timpul studiilor primare și gimnaziale din satul natal, cât și la Liceul „Brătianu” din Drăgășani și la Liceul „Alexandru Lahovari”din Râmnicu-Vâlcea. Visul său și al mamei deopotrivă se întrezărea cu admiterea la cursurile Liceului Pedagogic de Băieți din Râmnicu-Vâlcea (1950-1954). A urmat Facultatea de Filologie și Pedagogie a Universității „C. I. Parhon” din București, între anii 1954-1958, cu o specializare în domeniul lingvisticii, sub îndrumarea academicianului Ion Coteanu.

Riguros în cercetarea academică, având o ținută exemplară la catedră, și-a început activitatea universitară ca asistent la Catedra de limba română, la Institutul Pedagogic de 3 ani și, la aceeași specialitate, la Universitatea din București, lucrând concomitent și în calitate de cercetător principal la Institutul de Științe Pedagogice. A fost apoi lector la Catedra de pedagogie-psihologie a Univesității din București, apoi la Academia de Muzică din București, unde a obținut gradul universitar de conferențiar. În anul 1993 a devenit profesor universitar. A fost decan și prorector al Universității „Spiru Haret”, Rector cu delegație al Universității „Cozia” din Râmnicu-Vâlcea, Director coordonator al Centrului Vâlcea al Universității „Spiru Haret”, Președinte al Forumului Cultural al Râmnicului, Președinte al Fundației „România de Mâine”, Filiala Vâlcea, Președinte de onoare al Asociației Seniorilor din Învățământ, Cultură și Arte din Vâlcea.

Activitatea științifică i-a fost răsplătită prin numeroase titluri onorifice, distincții și diplome pe care le-a primit atât din partea unor instituții de învățământ și de cultură din țară, cât și din străinătate. În anul 2004, Președintele României, domnul Ion Iliescu,  i-a acordat Medalia „Meritul pentru Învățământ”, clasa I, iar ulterior a fost ales Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea. A făcut parte din colectivul director al mai multor reviste de pedagogie și de cultură din țară. A participat la nenumărate conferinţe, colocvii, simpozioane şi a inițiat proiecte educaționale și culturale în care și-a demonstrat cunoștințele intelectuale și experienţa, echilibrul și înţelepciunea.

Vasta cunoaștere şi modul în care reușea să își expună cunoștințele i-au descoperit profunzimile duhovnicești și înalta înțelepciune, fiindcă „acela care îşi bate capul cu înţelepciunea îndeplineşte desăvârşirea minţii. Ea umblă în toate părţile căutând pe cei vrednici de ea şi se arată prietenoasă în drumurile lor şi îi întâmpină în tot ce pun la cale. Începutul ei este pofta cea adevărată de învăţătură, iar pofta de învăţătură are în sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar păzirea legilor ei este adeverirea nemuririi. Şi nemurirea ne face să fim aproape de Dumnezeu” (Înţelepciunea lui Solomon VI, 15-19).

Am fost alături la diferite manifestări duhovnicești-culturale ori la evenimente din viața cetății. Și-a exprimat atașamentul față de valorile spirituale, dar și o necondiționată susținere față de proiectele spirituale și culturale ale Arhiepiscopiei Râmnicului și ale întregii vieții culturale vâlcene.

Trăitor şi mărturisitor al credinţei ortodoxe, a dezbătut în numeroase prelegeri dimensiunea educației religioase care a contribuit la ridicarea morală a tuturor. Pentru modul în care a sprijinit activitatea Bisericii, în anul 2020 i-a fost decernată Crucea Râmnicului, cea mai înaltă distincție pentru mireni  a Arhiepiscopiei Râmnicului.

Prin vocația sa pedagogică și contribuția la formarea multor generații de tineri pedagogi și cercetători în domeniul științelor educației, prin verticalitatea și onestitatea academică, dar mai ales prin noblețea sufletească și generozitatea cu care i-a înconjurat pe toți cunoscuții săi, domnul profesor Alexandru Popescu-Mihăești rămâne chipul luminos al dascălului profund atașat de valorile educației, omul de cultură și de înaltă ținută morală.

 În aceste momente triste pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut şi care l-au prețuit, ne aducem aminte de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „nu vă întristați ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El” (I Tesaloniceni IV, 13-14).

La acest ceas de vremelnică despărțire, vă adresăm tuturor cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi vă încredințăm de întreaga noastră compasiune.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

  † Varsanufie

Arhiepiscopul Râmnicului

Alte articole despre: