Manifestări comemorative închinate Voievodului Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia
În ziua de 31 ianuarie se împlinesc 606 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, Voievod al Țării Românești și ctitor al Mănăstirii Cozia.
Mărturia sa spirituală și strădania recunoscută în întreaga lume de a crea relații apropiate între creștinii din diferite state europene a fost vădită și în lucrarea ctitoricească dar și prin dorința de a fi înmormântat în pronaosul Mănăstirii Cozia pe care, și în felul acesta, a apărat-o peste veacuri. De aceea, Biserica a rânduit să fie pomenit la Sfânta Liturghie în rândul ctitorilor și să fie săvârșite slujbe de pomenire la momentele comemorative.
Programul manifestărilor duhovnicești-culturale din ziua de miercuri, 31 ianuarie, este următorul:
- ora 11.00 - Slujba Parastasului în Biserica Sfânta Treime a Mănăstirii Cozia;
- ora 11.30 - Pavilionul „Gheorghe Bibescu”
o Conferința Prof. Univ. Dr. Adrian Cioroianu: „Un cruciat român: Voievodul Mircea – ctitorul, diplomatul, luptătorul”.